Victor Cojocaru, directorul Clinicii de Anestezie și Reanimare a Spitalului Clinic Republican, care a condus un spital din Kabul în timpul războiului afgan, a acordat un interviu agenției de presă Sputnik Moldova.
Un termen profesional
– Victor Ivanovici, în ultimele 10 luni am văzut în repetate rânduri cum medicina din țări mult mai prospere decât Moldova cedează în fața covidului. Este adevărat că țara, în ansamblu, face față pandemiei deocamdată?
– Permiteți-mi să vă împărtășesc de la bun început concluzia la care am ajuns pe parcursul acestor zece luni de coronavirus. Nici statul, nici industria medicală, oricum ar fi ele, nu vor putea niciodată să câștige războiul împotriva coronavirusului pe cont propriu. Numai societatea în ansamblu poate învinge pandemia.
Pe fundalul covidului, Republica Moldova, din păcate, are câțiva factori de risc suplimentari – de exemplu, densitatea ridicată a populației sau particularitatea economiei care presupune deplasarea frecventă a persoanelor în străinătate și înapoi. În această situație, lucrurile aparent elementare la prima vedere, cum ar fi respectarea regimului de mască sau o vizită în timp util la medic pot reduce drastic presiunea asupra întregului sistem de Sănătate.
În general, se poate afirma că în Republica Moldova, rata de îmbolnăvire și rata de mortalitate cauzate de coronavirus, la un milion de locuitori, sunt ridicate, dar nicidecum extreme.
Acestea fiind spuse, să nu uităm că nici medicina "normală" nu a plecat nicăieri. Atacurile de cord, apendicitele, herniile și intervențiile chirurgicale planificate necesită în continuare atenție, efort și resurse.
– Erau condamnați din start cei care au murit până acum din cauza covidului În Moldova?
– Avem un termen profesional "letalitate estimată". Există anumite tabele cu ajutorul cărora se calculează acest parametru. Cred că astăzi toată lumea știe deja că în principalul grup de risc, din rândul pacienților cu coronavirus, se află pacienții vârstnici și persoanele cu boli cronice.
Dar există o nuanță importantă aici. Dacă comparăm letalitatea cauzată de covid în țara noastră și în unele țări dezvoltate din Europa, vom vedea clar diferența. În Germania sau, să zicem, în Italia, preponderent mor, din cauza coronavirusului, pacienții cu vârsta de peste 70 de ani. În Moldova – de peste 60. Acest lucru este direct legat de modul de viață, nutriție și o serie de factori sociali diferiți.
Dacă în secția noastră de terapie intensivă au murit zece oameni, care aveau vârsta cuprinsă între 35-40 de ani, atunci munca noastră nu are nicio valoare. Dar dacă toți cei zece aveau peste 80 de ani – da, aceasta este o tragedie, dar, iertați-mi cinismul profesional, este o tragedie care nu depășește letalitatea estimată.
Spitalul Clinic Republican dispune de șase secții de terapie intensivă, iar deja de o lungă perioadă, rata mortalității la noi variază între 11-27%. Am citit de mai multe ori în presa rusă și americană că în aceste țări mor până la 70-80% din pacienții intubați. În secțiile noastre această rată este de 40%.
Când se decide "sau – sau"
– Cu doar o lună în urmă, în presa moldovenească au apărut multe publicații panicarde legate de deficitul acut de anticoagulante în centrele covid. Cât de adevărate sunt aceste publicații?
– Eu, desigur, nu am dreptul să evaluez situația din toate instituțiile medicale din țară. Dar, dacă vorbim despre secțiile de terapie intensivă ale Spitalului Clinic Republican, vă pot asigura că în timpul acestei pandemii, situația nu s-a dezvoltat niciodată în așa fel încât viața unui pacient să depindă de disponibilitatea unui preparat sau a unui ventilator mecanic.
Ceea ce ține de personal – da, la un moment dat a existat un deficit și nu numai în clinica noastră, ci în toată țara. Moldova, ca și restul lumii, s-a confruntat cu o situație de urgență în deplinul sens al cuvântului, iar industria medicală a fost nevoită să acționeze în consecință. Destul de rapid s-a dezvoltat următoarea structură: pacienții în stare ușoară sunt tratați de medicii de familie, pacienții în stare medie sunt tratați de infecționiști și de medicii de alte specialități, care au urmat o instruire accelerată – terapeuți, gastroenterologi, oftalmologi. De pacienții în stare gravă se ocupă specialiștii din secțiile de terapie intensivă.
Am avut noroc și lipsa de personal care s-a simțit în primele luni ale pandemiei, a fost lichidată grație studenților mei, rezidenții. În acest moment, cincisprezece rezidenți lucrează în secțiile noastre.
La început, a existat și o frică omenească obișnuită. Se întâmpla ca asistentele medicale să se teamă să se apropie de un pacient aflat în stare gravă. Ce să facem – am fost nevoit, eu, un profesor în vârstă de 68 de ani, să acționez, ca să spun așa, prin exemplu personal, să intru în boxe și să am grijă de pacient. Și a funcționat ...
– Secția de terapie intensivă, în special în condițiile COVID, este ultima graniță atunci când pentru pacient se decis "sau – sau"?
– Da, de fapt noi nu mai tratăm, ci salvăm. Terapia intensivă este o "forță medicală specială" care se aruncă în luptă atunci când alte argumente sunt epuizate. Ne reluăm îndatoririle după ce o anumită "linie roșie" este trecută de pacient și întrebarea, într-adevăr, este una de viață sau moarte.
În secția de terapie intensivă, un pacient în stare gravă necesită adesea până la 50 de proceduri, dintre care unele trebuie repetate de cinci-șase ori pe zi. Nu folosim medicamente "bune" sau relativ inofensive, toate sunt foarte rele, dăunătoare, puternice. Dar pur și simplu nu există altă cale.
Despre utilitatea medicinei militare
– Probabil, experiența de medic militar, experiența muncii în Afganistan vă este foarte utilă astăzi?
– După cum am spus, pandemia de coronavirus este o urgență la fel ca și dezastrele naturale și cele provocate de om. Și, evident, experiența de lucru în condiții extreme în acest caz este de neprețuit.
În anii 1984-86, am condus un spital din Kabul, care avea 500 de paturi și a fost repartizat Armatei 40. Și la un moment dat, într-un timp scurt, 2500 de pacienți cu hepatită, febră tifoidă, amebiază, dizenterie și alte boli infecțioase au fost internați la spital.
În mod neașteptat, în această situație, una dintre cele mai dificile probleme a fost organizarea alimentării. Atrag atenția că, nu absența ei, ci anume organizarea ei, deoarece fiecăruia dintre cei 2,5 mii de pacienți trebuia să-i fie livrată mâncarea la pat, întrucât toți erau infecțioși și nu trebuiau să comunice între ei. Nici măcar nu puteam să conduc pacienții în stare ușoară la cantină.
Sau, să zicem, atunci când a apărut necesitatea extinderii spitalului, au fost construite module suplimentare, care nu erau conectate la sistemul urban de canalizare. Toate resturile au fost direcționate către un câmp de filtrare, situat la câțiva kilometri de Kabul. Dar acești doi kilometri nu erau un obstacol pentru muștele care "mișunau" pe acolo – am fost nevoiți să ne luptăm cu ele și, în consecință, cu o infecție în spital.
În condițiile unui deficit acut de medici prin secții, a fost necesar să se organizeze o poziție de cazarmă. La un moment dat, sortarea pacienților a avut loc literalmente în fața formației – "cine are febră, doi pași înainte". De pacienții în stare gravă se ocupau medicii, de marea majoritate a pacienților – asistentele medicale, iar temperatura, în general, era măsurată de responsbilii saloanelor din contingentul de pacienți.
Spun toate acestea din următorul motiv. În condițiile extreme ale pandemiei de coronavirus, anume principiile medicinei militare sunt cele mai eficiente. Din experiența acestor zece luni, pot spune că, la fel ca și în Afganistan, paradigma combaterii covidului arată astfel: organizarea corectă a muncii, disciplina, asigurarea, cunoștințe. Atrag atenția la faptul că cunoștințele medicale de specialitate sunt doar pe locul patru. Nu are niciun folos un doctor strălucit, dacă are o atitudine indiferentă față de îndatoririle sale și munca și-o organizează la nimereală.
– Ați menționat studenții rezidenți. Cum apreciați abilitățile tinerilor medici de astăzi?
– Îndrăznesc să cred că îi învățăm bine. Și cel mai important, sper că am reușit să le transmit ideea că un medic bun nu trebuie să înceteze să studieze nici măcar o zi. Cele mai grave greșeli în profesia noastră sunt făcute de medicii cu experiență vastă – când vine încrederea falsă că știu totul.
De multe ori îi pot certa pe studenții mei, dar cum să-i cert și să-i critic dacă rata mortalității în secția lor este de 11%, de șase ori mai mică decât în multe alte secții similare din România sau Ucraina.
– O ultimă întrebare de diletant. Când, cel puțin aproximativ, ne putem aștepta la sfârșitul pandemiei?
– Nu sunt virusolog, sunt specialist în terapie intensivă și nu pot face predicții. Știu doar că orice infecție, chiar și hepatita și tifoida, au întotdeauna o sezonalitate clară a bolii. Numai SIDA și covidul nu respectă această sezonalitate. Această pacoste sau a fost lansată intenționat de către cineva, sau pur și simplu nu s-a avut grija cuvenită și a reușit singură să scape.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova