CHIȘINĂU 10 ian - Sputnik. Duminică au fost confirmate pozitiv alte 298 de cazuri noi de COVID-19. Rezultatele vin după procesarea a 1 121 de teste primare. Printre noile cazuri înregistrate este și unul de import din Marea Britanie.
În data de 10 ianuarie, 17 de cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19. Este vorba despre șapte medici, șapte asistenți medicali și trei infirmieri.
Duminică, nouă bolnavi au fost răpuși de noul virus. Este vorba despre șase femei și trei bărbați cu vârstele cuprinse între 34 și 84 de ani. Cea mai tânără victimă este o femeie de 34 de ani care suferea de obezitate.
În prezent, 228 de bolnavi sunt în stare extrem de gravă, iar 49 sunt conectați la aparate de ventilare artificială. Totodată, 337 de persoane s-au vindecat. Astfel, bilanțul celor ce s-au tratat de COVID-19 este de 138 440. De asemenea, 4 974 de bolnavi au o formă ușoară a bolii și se vindecă la domiciliu.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova