Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Tănase, despre autodizolvarea Parlamentului: CC ar putea accepta

Deputații PAS au depus joi a sesizare la Înalta Curte, pentru a clarifica posibilitatea de a dizolva Parlamentul prin adoptarea unei hotărâri în acest sens cu voturile a două treimi din deputați. Ce hotărâre ar putea lua Curtea Constituțională?
Sputnik
Tănase, despre autodizolvarea Parlamentului: CC ar putea accepta

Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, fostul președinte al Curții Constituționale Alexandru Tănase a remarcat faptul că solicitarea deputaților PAS este una admisibilă și aparent este una dintre cele mai bune soluții pentru a scăpa de criza politică în care s-a pomenit Republica Moldova.

"Este o sesizare ce are sens, dacă ar fi să ținem cont de situația politică în care ne-am pomenit. Din moment ce clasa politică nu este capabilă să găsească o soluție în beneficiul societății, sesizarea CC pentru a dezlega această problemă aparent este una din puținele soluții pe care le mai au politicienii la îndemână", a declarat Alexandru Tănase.

Mai mult, fostul președinte al CC a precizat că actuala Constituție nu interzice explicit autodizolvarea Legislativului, or "acesta este un gest volitiv a deputaților, care nu pot fi forțați de nimeni să-și exercite atribuțiile în situația în care constată că acest Parlament nu mai este unul eficient din motive politice de orice gen".

Clasa politică moldovenească - cea mai mare dezamăgire a anului 2020

"În cazul în care o majoritate absolută, să zicem 2/3 din membrii Parlamentului, ar decide să renunțe la mandatul de deputat, cred că CC ar putea să accepte o astfel de interpretare, deoarece este în favoarea democrației, printr-un instrument democratic și aparent ar fi cea mai potrivită și reușită soluție", a explicat interlocutorul.

Alexandru Tănase susține că Înalta Curte va avea o misune destul de complicată în acest sens, dar nu este exclus că o astfel de soluție ar putea fi acceptată, întrucât în mod logic are dreptul la viață.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova