CHIȘINĂU, 31 dec - Sputnik. Aureliu Ciocoi a fost numit în funcția de prim-ministru interimar al Republicii Moldova. Decretul de numire a fost semnat astăzi de președintele Maia Sandu, anunță serviciul de presă al Președinției.
„În condițiile în care premierul demisionar Ion Chicu a refuzat să asigure interimatul, până la numirea unui nou Guvern, Președintele, conform Constituției, numește premierul interimar, în mod obligatoriu, din rândul miniștrilor. Azi am semnat decretul de numire în calitate de premier interimar a domnului Aurel Ciocoi, ministrul în exercițiu al Afacerilor Externe și Integrării Europene”, a declarat președintele Maia Sandu.
Potrivit articolului 98 din Capitolul VI al Constituției Republicii Moldova, președintele țării trebuie să inițieze consultări cu fracțiunile parlamentare, după care să desemneze un candidat pentru funcția de prim-ministru. Candidatul va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate și a întregii liste a Guvernului. Urmează ședința Legislativului în cadrul căreia deputații vor dezbate programul de activitate și lista Guvernului, după care acordă încrederea cu votul majorității deputaților aleși. În baza votului de încredere acordat de Parlament, președintele Republicii Moldova numește Guvernul.
Termenul limită pentru învestirea noului Cabinet de miniștri este de trei luni. Dacă în această perioadă nu este votat Guvernul, Parlamentul este dizolvat și se anunță alegeri parlamentare anticipate.
„În cazul imposibilității formării Guvernului sau al blocării procedurii de adoptare a legilor timp de 3 luni, Președintele Republicii Moldova, după consultarea fracțiunilor parlamentare, poate să dizolve Parlamentul. Parlamentul poate fi dizolvat, dacă nu a acceptat votul de încredere pentru formarea Guvernului, în termen de 45 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură”, este stipulat în articolul 85 al Constituției.
După consultările de luni, 28 decembrie, ale președintelui Maia Sandu cu fracțiunile și grupurile parlamentare, șeful statului a declarat că va veni în scurt timp cu o propunere, după părerea sa cea mai bună pentru a ieși din impasul politic și economic în care se află țara noastră, fără a oferi însă prea mute detalii. După ce a fost întrebată de mai multe ori ce exact va propune, Maia Sandu a lăsat să se înțeleagă că în următoarele zile va propune un candidat pentru funcția de prim-ministru.
„Au fost mai puține propuneri concrete pentru declanșarea alegerilor parlamentare anticipate. Voi veni în câteva zile cu această propunere”, a mai spus Maia Sandu.
Primii care au mers luni, 28 decembrie, la Președinție au fost deputații PSRM. Socialiști au reiterat poziția lor. Aceștia pledează în continuare pentru dizolvarea Parlamentului și declanșarea alegerilor anticipate și au remarcat că, din acest moment, toate deciziile îi aparțin președintelui.
Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au anunțat că ei nu au propus nicio candidatură la funcția de prim-ministru. Ei pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, iar discuțiile despre numirea unui Guvern provizoriu ar duce la amânarea acestora. Astfel, PAS ar fi gata să voteze un premier, dar deja în cadrul următoarei legislaturi, în urma alegerilor anticipate.
Nici cei Partidul Platforma Demnitate și Adevăr nu vor propune un candidat pentru funcția de prim-ministru.
PPDA susține că Guvernul interimar este limitat în atribuții și că până la alegeri statul trebuie să funcționeze, iar în acest moment rămâne la discreția Maiei Sandu să analizeze toate riscurile și să vină cu o soluție optimă pentru declanșarea alegerilor anticipate imediat sau să caute o altă soluție.
De cealaltă parte, deputații Partidului Democrat, care la fel pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, au propus președintelui, pentru început, să fie elaborat un plan anticriză, pe termen scurt, cu un conținut din trei puncte - gestionarea crizei pandemice, gestionarea crizei economice și pregătirea pentru alegeri anticipate.
Și grupul parlamentar Pentru Moldova vrea alegeri anticipate, dar susține că acum nu este momentul potrivit. Astfel, formațiunea spune că este gata să înainteze un candidat la funcția de prim-ministru, astfel să-și asume guvernarea.
Deputații Pro Moldova sunt de părere că un „Guvern cu mandat limitat” ar putea curăța terenul pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate. În context, deputații au reiterat necesitatea de instituire a unui guvern funcțional, chiar și pentru o perioadă scurtă.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova