CHIȘINĂU, 28 dec – Sputnik. Numărul imbolnăvirilor de COVID-19 a scăzut săptămâna trecută în instituțiile de învățământ din Chișinău, comparativ cu săptămâna anterioară.
În cele 130 de instituții de învățământ din municipiu erau înregistrate 167 de contaminări pe data de 24 decembrie. Aceasta înseamnă cu 68 de cazuri mai puține decât în săptămâna precedentă.
Anunțul a fost făcut astăzi, în ședința Primăriei, de viceprimarul Angela Cutasevici.
Reamintim că, pe 24 decembrie, elevii claselor primare, gimnaziale și liceale au intrat în vacanța de iarnă, care va dura 17 zile, iar în ultima săptămână au studiat la distanță, conform unei deciziei Ministerului Educației, în scopul prevenirii noilor îmbolnăviri.
Potrivit viceprimarului Cutasevici, în Chișinău sunt înregistrați doar șase copii cu vârstă de grădiniță bolnavi de COVID-19.
Doar în 13 instituții de educație timpurie, din totalul celor 134 câte există în municipiul Chișinău, există copii ce se află în autoizolare.
„În 13 grădinițe din municipiul Chișinău sunt 438 de copii care se află în autoizolare. Nicio instituție de educație timpurie nu este închisă”, a precizat Angela Cutasevici.
În ședința de astăzi a Primăriei, s-a anunțat că incidența COVID-19 în Chișinău este mai redusă decât în noiembrie, dar oricum rămâne înaltă.
La fiecare o mie de locuitori din municipiul Chișinău, în decembrie revin 1295 de cazuri de COVID-19, iar în luna noiembrie se înregistra o incidență de 1372 de cazuri la fiecare o mie de locuitori.
Menționăm că duminică, 27 decembrie, Ministerul Sănătății a anunțat un număr redus de noi contaminări cu COVID-19 – doar 359 de cazuri. Aceasta după ce timp de câteva săptămâni numărul noilor infectări confirmate zilnic depășea constant o mie de cazuri.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova