Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Pentru Moldova îl crede pe Chicu iresponsabil: Iată motivul

Deputații Platformei parlamentare „Pentru Moldova” consideră că decizia Guvernului Chicu de a demisiona este una iresponsabilă.
Sputnik

CHIȘINĂU, 23 dec - Sputnik. Deputații din Platforma parlamentară „Pentru Moldova” sunt de părere că decizia Guvernului Chicu de a-și da demisia în plină iarnă, pandemie și criză economică denotă o atitudine iresponsabilă. În reacția platformei la demisia Executivului, deputații se arată nedumeriți de faptul că premierul Ion Chicu nu a vorbit despre acțiunile ulterioare.

Politolog: Vom avea un nou guvern sau alegeri anticipate

„Suntem îngrijorați de atitudinea iresponsabilă a actualului Guvern și a premierului Ion Chicu care astăzi, în discursul său, nu a menționat nimic despre o eventuală foaie de parcurs privind acțiunile viitoare. În pragul iernii, în plină pandemie de coronavirus și criză economică, pe fundalul protestelor agricultorilor, care cer cu disperare ajutor din partea statului și un plan concret de redresare a situației din domeniul agriculturii, țara riscă să intre în colaps”, este menționat în reacția deputaților „Pentru Moldova”. 

În context, aceștia reiterează apelul către toate forțele politice să inițieze discuții privind identificarea celor mai bune soluții în vederea asigurării administrării eficiente a țării în această perioadă.

Amintim, deputații din opoziție au salutat decizia Guvernului Chicu de a demisiona. Ulterior unii și-au expus unele nemulțumiri Platforma Demnitate și Adevăr, de exemplu, a condamnat decizia președintelui Parlamentului de a anula ședința de astăzi a Parlamentului, în cadrul căreia urma să fie dezbătută moțiunea de cenzură împotriva Guvernului. 

După anunțul făcut de Chicu, fracțiunea parlamentară PAS a declarat că va susține dizolvarea actualului Parlament și declanșarea alegerilor anticipate. PAS precizează că actualul Parlament nu poate numi un Guvern care să lucreze pentru oameni, acest Parlament trebuie să plece. 

PDM nu exclude că ar putea susține un guvern tehnocrat

„Un alt Guvern înseamnă amânarea pe un termen nedefinit a alegerilor unui nou Parlament. Oamenii cer altceva și anume anticipate. Partidul Acțiune și Solidaritate va respecta întrutotul ceea ce cer oamenii”, a declarat Igor Grosu.

Totodată, fracțiunea PDM nu exclude că ar putea susține desemnarea unui guvern tehnocrat care să se ocupe în continuare de probleme țării. Declarația a fost făcută pentru Sputnik Moldova de către deputatul democrat Igor Vremea. El susține că membrii fracțiunii încă nu s-au întrunit pentru a discuta despre acest subiect, dar admit faptul că ar putea susține un Guvern minoritar. 

Anunțul privind demisia Guvernului a fost făcut în această dimineață de premierul Ion Chicu, după consultările cu președintele Igor Dodon și președintele Parlamentului Zinaida Greceanîi. Deocamdată nu se cunoaște când premierul va depune demisia și când va fi semnată. Chicu a mai anunțat că intenționează să se întâlnească cu președintele ales Maia Sandu, dar fără a oferi mai multe detalii. 

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova