Invitat în studioul Sputnik Moldova, președintele CCI, Sergiu Harea, a remarcat faptul că mediul de afaceri din țara noastră a avut mult de suferit din cauza pandemiei, iar în prezent mulți agenți economici resimt efectele crizei provocate de coronavirus.
În acest sens, Sergiu Harea a prezentat și o mică analiză a impactului COVID asupra activității economice în Moldova.
”Au fost interogate în jur de 400 de companii din toate regiunile țării. Sondajul a arătat că din totalul de 22 de mii de angajați, numărul acestora s-a redus cu 19 la sută. În schimb, în cadrul a 13 companii numărul de angajați a crescut cu 30 și chiar 50 la sută. Orice criză vine cu pierderi pentru unii, dar și oportunități noi pentru alții”, a subliniat interlocutorul.
De asemenea, sondajul efectuat de către reprezentanții CCI a arătat că agenții economici au făcut mai multe investiții pentru digitalizarea serviciilor și domeniul IT ce asigură munca de la distanță.
Sergiu Harea a precizat că în anul 2021 CCI își propune continuarea investițiilor în digitalizarea serviciilor, asigurarea contactului la distanță cu antreprenorii, prestarea serviciilor de consultanță și mentenanță a companiilor în regim online – totul pentru a ajuta companiile să facă față crizei pandemice.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova