Astfel de paradoxuri există în statul nostru, unde chiar și în Declarația de Independență ideea principală o constituie ”eliminarea consecințelor politice și juridice ale Pactului Molotov-Ribbentrop”.
Principala ”consecință” a acestui document în istoriografia românească este considerată anexarea Basarabiei de către Uniunea Sovietică. Și se pare că toată independența moldovenească a fost creată pentru a ”lichida” acest fapt dureros pentru București.
Merită să amintim faptul că, în 2013, Curtea Constituțională a Moldovei a hotărât că Declarația de Independență prevalează asupra textului Constituției și, până în prezent, această hotărâre nu a fost încă de nimeni anulată.
În această situație, nu este surprinzător faptul că președintele Republicii Moldova are pașaport românesc. Ceea ce este într-adevăr surprinzător este faptul că nu toți oficialii moldoveni au cetățenie română, inclusiv oficialii de rang înalt din țara noastră.
Nu pașaport, ci mijloc de călătorie
Deși cine cunoaște, de fapt, aceste persoane. Care dintre cetățenii Republicii Moldova au primit pașapoarte românești în aproape trei decenii de independență? Este unul dintre cele mai păzite secrete ale Bucureștiului.
Numărul exact al cetățenilor români de pe teritoriul țării noastre este necunoscut, nu a fost niciodată anunțat oficial și, evident, nu va fi anunțat nici în viitorul apropiat.
Numărul acestor persoane este considerabil, deoarece pentru majoritatea cetățenilor moldoveni care au primit și cetățenia română pașaportul țării vecine nu este un motiv de mândrie, ci un mijloc pentru a putea călători. Pașaportul statului membru al UE deschide perspective mult mai largi pentru „gastarbeiterii” moldoveni (precum și pentru studenți și antreprenori), decât regimul inutil fără vize cu Uniunea Europeană pe care îl oferă cetățenia moldovenească.
Și, la urma urmei, oficialii nu se nasc, ci devin. Destul de des există oameni care sunt numiți în funcții publice de stat cu toate că, până atunci, nu au activat niciodată în acest domeniu. Și, bineînțeles, niciunul dintre ei nu renunță la a doua cetățenie (precum și la a treia și la cea ulterioară). În primul rând, procedura este complicată și obositoare, iar în al doilea rând – de ce? Fiindcă în legislația țării noastre nu există nicio interdicție cu referire la acest lucru.
Pașaportul românesc ca o pârghie
Faptul că unii oameni de stat moldoveni au cetățenie română devine cunoscut, uneori, după o ”scurgere” intenționată, inclusiv de către București. Așa s-a întâmplat în cazul prim-ministrului Republicii Moldova, Ion Chicu.
Nimeni nu a fost interesat de cetățenia sa română (obținută în 2002), până când Chicu nu a intrat într-o acerbă controversă cu europarlamentarul român Siegfried Mureșan, care a decis să-l învețe pe prim-ministrul Republicii Moldova cum să conducă țara. Reacția lui Ion Chicu nu a întârziat să apară. El a dat prima lovitură europarlamentarului. Ultimul s-a simțit jignit și timp de câteva luni subiectul de a-i ”retrage lui Chicu cetățenia română” a fost prezent pe toate paginile presei, dar apoi totul s-a liniștit oarecum.
Dar acesta este încă un caz simplu. Premierul este, la urma urmei, un angajat. În configurația de putere moldovenească, el nu este implicat în politica publică și, în ansamblu, oscilează împreună cu linia generală a majorității parlamentare.
Este mai complicat dacă problema cetățeniei române apare în legătură cu un politic sau altul. Cuvântul cheie aici este "unionismul".
Nu ”doar un pașaport”, ci „totul este complicat”
Politicienii moldoveni care susțin unirea cu România sunt mândri de faptul că au cetățenia țării vecine. Dar pentru oponenții lor pașaportul român este mai degrabă o circumstanță defăimătoare.
Cum sunt conectate aceste lucruri este greu de spus și logica aici nu este evidentă. Nimeni doar nu acuză deținătorii moldoveni de cetățenie bulgară sau poloneză că vor să facă din Moldova o provincie a Bulgariei sau un voievodat polonez.
Cu toate acestea, este diferit. Relațiile dintre Bucureștiul politic, care suferă în legătură cu ”Basarabia pierdută”, și Chișinău nu au fost niciodată ușoare (de exemplu, România refuză până în prezent să semneze un acord politic de bază cu Republica Moldova, care ar consolida statutul suveran al țării noastre în relațiile bilaterale).
Prin urmare, aici, problemele politice sunt sensibile, chiar dureroase.
Renunțarea la cetățenie ca acțiune politică
De exemplu, când în urmă cu cincisprezece ani s-a descoperit faptul că există cetățeni români la conducerea Partidului Comuniștilor de atunci, aceștia au trebuit să se despartă de pașaportul statului vecin imediat.
Și Partidul Socialiștilor s-a aflat într-o situație similară. Înainte de alegerile parlamentare din 2014, în presă au apărut informații cu privire la faptul că în lista socialiștilor se aflau candidați care dețineau și cetățenie română.
Liderul partidului, Igor Dodon, a declarat atunci că toți au depus deja o cerere pentru a renunța la ea. Și a spus că partidul său a pregătit un proiect de lege conform căruia deputații și alte persoane, care dețin funcții publice înalte, nu ar trebui să aibă dublă cetățenie.
Au trecut șase ani, dar așa cum nu a existat niciodată o lege care să interzică dubla cetățenie pentru funcționarii de stat și pentru persoanele care se candidează la alegeri, așa și nu există. Prin urmare, pe cetățeana României Maia Sandu nimic nu o va împiedica acum să preia președinția, chiar și în cazul în care ar deține zece pașapoarte din zece state diferite.
De ce Maia Sandu ar trebui totuși să facă o alegere
S-ar părea că totul este corect și nimic nu contrazice legea. Da, noul președinte al țării a depus jurământul în două state – în unul ca cetățean obișnuit, iar în celălalt ca membru al Cabinetului de Miniștri al Republicii Moldova. Așadar, mulți cetățeni moldoveni (inclusiv prim-ministrul) arborează și ei diferite steaguri, precum un petrolier liberian.
Da, este dificil de explicat modul în care sunt combinate două jurăminte de loialitate date, în același timp, la două state (acest lucru este mai complicat decât situația cu cele două femei cărora același bărbat le jură loialitate). Dar așa s-a întâmplat și nu este ilegal.
Cu toate acestea, președintele Republicii Moldova este o funcție care este radical diferită ca importanță față de oricare altă funcție publică din țară. A spune că președintele este pur și simplu un funcționar de stat este același lucru cu a spune că Constituția este ”doar o lege”.
De exemplu, un deputat parlamentar conform Constituției este doar o parte din ”singura putere legislativă” și un membru al ”celui mai înalt organ reprezentativ al poporului”. Adică, din punct de vedere moral, cum este poporul (majoritatea oamenilor au dublă, și uneori triplă cetățenie) așa sunt și reprezentanții lor. Etic, există chiar și o oarecare armonie aici.
Cu toate acestea, președintele Republicii Moldova "reprezintă statul și este garantul suveranității, independenței naționale, unității și integrității teritoriale a țării".
Și aici încep întrebările, nu doar de natură etico-morală, ci chiar de natură fundamentală către Maia Sandu. Poate un stat să fie reprezentat de un cetățean al altui stat? Și cum poate ”garantul”, care a jurat credință României, să garanteze ”unitatea și integritatea teritorială” a Republicii Moldova, al cărei drept la suveranitate, în mod deschis sau tacit, este negat de întreaga clasă politică românească?
Președintele țării, șeful statului, nu este o persoană plictisitoare cu pașaport. Această imagine are o conotație bogată – este Lincoln cu teatrul său, este Allende cu o pușcă de asalt în ultima sa fotografie. Este un jurământ de loialitate față de Patrie, care este imprimat în inimă, și nu în dosarul pașaportului. Sperăm că Maia Sandu, care a crescut de la ”doar un politician” la președinte, să spună într-o manieră ”prezidențială” pe care stat îl consideră patria sa.
Politicianul nu este obligat să răspundă la această întrebare profund personală. Dar președintele ar trebui.
Apropo, președintele nostru este și Comandantul Suprem al Forțelor Armate. După cum a spus odată un heraldist care a participat la timpul său la dezvoltarea steagului pentru Armata Națională a Moldovei, ”cel mai dificil a fost să ineventăm un steag care să fie diferit de cel militar român, astfel încât cele două armate să nu se confunde reciproc pe câmpul de luptă”.
A spus asta cu o expresie serioasă pe față. Dar totuși, aș vrea să înțeleg pe care dintre cele două armate va comanda Maia Sandu în caz de necesitate.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției Sputnik Moldova
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova