CHIȘINĂU, 16 dec – Sputnik. Președintele legislativului, Zinaida Greceanîi, anunță că legislatorii vor fi întruniți în ședințe speciale pentru a examina moțiunea de cenzură depusă astăzi împotriva Guvernului, dar și una legată de învestirea noului președinte al țării.
Documentul a fost elaborat de către Guvern.
Proiectul de lege conține modificări ale 43 de legi, având ca obiectiv ajustarea legislației bugetar-fiscale și vamale la evoluția proceselor economice și sociale ca urmare a situației epidemiologice existente la nivel național și internațional și în vederea consolidării capacităților instituțiilor statului la colectarea veniturilor bugetare și eficientizării administrării fiscale și vamale precum și susținerii mediului de afaceri în scopul dezvoltării economice sustenabile a țării.
Proiectul prevede un ansamblu de măsuri și instrumente elaborate și promovate în vederea acumulării resurselor financiare la bugetul public național care sunt indispensabile pentru satisfacerea necesităților publice, precum și constituie un instrument cu ajutorul căreia statul intervine în orientarea proceselor economice.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova