CHIȘINĂU, 14 dec - Sputnik. Președintele în exercițiu, Igor Dodon, a discutat cu președintele Parlamentului Zinaida Grceanîi și cu premierul Ion Chicu, care a participat la ședință online.
Igor Dodon spune că au vorbit despre agenda acestei săptămâni, inclusiv aprobarea principalelor legi: proiectul politici bugetar-fiscale și bugetul de stat.
”Zilele trecute a expirat termenul regulamentar și constituțional de înaintare a amendamentelor din partea deputaților. Au fost zece zile, au fost depuse sute de pagini de amendamente, peste o mie și ceva, care vor fi discutate și examinate de Guvern și cel mai probabil azi va avea loc ședința Guvernului unde va fi dat aviz la aceste amendamente. Pe parcursul următoarelor două săptămâni Parlamentul trebuie să aprobe aceste patru legi de bază: legea cu privire la politica bugetar-fiscală, legea cu privire la bugetul de stat, cu privire la bugetul asigurărilor sociale și proiectul bugetul asigurărilor obligatorii în medicină”, a declarat Igor Dodon.
De precizat că premierul Ion Chicu nu a participat fizic la discuția cu președintele în exercițiu Igor Dodon și șeful Legislativului, Zindaida Grceanîi, deoarece este infectat cu virusul COVID-19 și se tratează la domiciliu.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova