Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Câți moldoveni au salarii mai mici decât media pe țară

Biroul Național de Statistică a anunțat care a fost mărimea salariului lunar în septembrie și în ce domenii au fost plătite cele mai mici și cele mai mari salarii.
Sputnik

CHIȘINĂU, 11 dec – Sputnik. În luna septembrie 2020, câștigul salarial mediu lunar brut al unui salariat a constituit 7.991 de lei, a informat astăzi Biroul Național de Statistică (BNS).

Indicator dezolant: Câți moldoveni își deschid anual afaceri

Din totalul salariaților, două treimi (66,7%) au avut un salariu sub media pe țară.

De asemenea, aproape fiecare al doilea salariat (47,3%) a avut un salariu mai mic de 6.000 de lei.

Totodată, 31,5% dintre salariați au avut salarii cuprinse între 6.000 și 10.000 de lei.

Salarii de peste 10.000 de lei pe lună au avut în septembrie 21,2% din totalul salariaților.

Biroul Național de Statistică a precizat că aceste informații au fost constatate în cadrul unei cercetări cu tema „Repartizarea efectivului de salariați conform mărimii salariului calculat pentru luna septembrie 2020”.

Angajații cu cele mai mici salarii

Cele mai mici salarii le-au avut în septembrie 2020 angajații din următoarele domenii:

Noul „aur moldovenesc” pentru export: Despre ce este vorba

- activitățile de cazare și alimentație publică, unde aproximativ fiecare a doua persoană are un salariu mai mic de 4 mii de lei, iar fiecare a treia – are un salariu cuprins între 4 și 6 mii de lei;

- activități de servicii administrative și activități de servicii suport, unde 42,2% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 4 mii de lei, iar 27,2%  – au salariul cuprins între 4 și 6 mii de lei;

- agricultură, silvicultură și pescuit, unde 39,6% din totalul salariaților au un salariu mai mic de 4 mii de lei, iar 33,3%  – au salariul cuprins între 4 și 6 mii de lei.

Moldovenii cu cele mai mari salarii

Salariile mai mari le-au primit în septembrie angajații din următoarele domenii:  

„O minune economică” în Moldova? Răspunsul ministrului

- informații și comunicații, unde 87,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii de lei, din care aproximativ 62% au salariul mai mare de 10 mii de lei;

- activități financiare și de asigurări, unde 87,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii lei, din care 49,6% au salarii mai mari de 10 mii de lei;

  - administrație publică și apărare; asigurări sociale obligatorii, unde 75,7% din salariați au salarii mai mari de 6 mii de lei, din care 30,2% au salariul mai mare de 10 mii de lei.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova