Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Expert economic: Chișinăul „va primi un morcovel” în 2021

Chișinăul va avea un deficit bugetar fără precedent la anul – de vreo 4 ori mai mare decât în 2020. Bugetele locale pot fi aprobate cu deficit bugetar atunci când sunt prevăzute credite pentru investiții capitale, a precizat pentru Sputnik expertul Viorel Gîrbu.
Sputnik

CHIȘINĂU, 10 dec – Sputnik. Chișinăul va avea în 2021 un deficit bugetar fără precedent – estimat la 1,28 miliarde de lei, de vreo 4 ori mai mare decât cel din anul curent. Comparativ cu 2020, veniturile vor crește cu doar 300 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile vor spori cu 1,3 miliarde de lei.

Chișinăul a îmbrăcat haine de sărbătoare

„Deficitul este datorat proiectelor pe care le vom implementa, procurării autobuzelor și extinderii a două străzi”, a declarat primarul Ion Ceban la ședința Primăriei de săptămâna aceasta. Potrivit edilului, „taxele municipale, dar și alte activități pe care le avem, vor face posibilă acoperirea acestui deficit”.

Proiectul Bugetului municipiului Chișinău a fost publicat pe site-ul Primăriei, pentru consultări publice până pe data de 24 decembrie. Prin urmare, abia în ultimele zile ale anului proiectul va fi prezentat spre examinare Consiliului Municipal Chișinău (CMC), iar când va fi aprobat nu se știe.

Proiectul bugetului prevede venituri de 4,66 miliarde de lei și cheltuieli de 5,95 miliarde de lei, deficitul preconizat fiind de 1,28 miliarde de lei. Capitolul „Venituri” al bugetului capitalei ar urma să fie completat și prin transferuri de la Bugetul de Stat în valoare de 2,64 miliarde lei, acestea reprezentând peste 56% din total și fiind în creștere cu 6,5% față de 2020.

Comparativ cu 2020, cheltuielile bugetare vor crește cu 28%, potrivit proiectului. Peste o jumătate dintre cheltuielile bugetare preconizate vizează domeniul social, inclusiv sistemul de învățământ, a cărui finanțare ar urma să sporească cu mai mult de 6,5%.

În capitolul „Venituri”, veniturile proprii ale municipiului Chișinău constituie vreo 14,5%, deși în capitală este concentrată cel puțin o jumătate din economia țării.

Dacă prevede credite pentru investiții capitale, bugetul poate avea deficit 

L-am solicitat pe expertul economic Viorel Gîrbu să comenteze pentru Sputnik parametrii de bază ai bugetului municipal schițat pentru anul viitor, inclusiv din postura sa de expert al Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). 

Expert: Politica fiscală din 2021 este pro-businessul mare

„Bugetele locale nu pot fi aprobate şi executate cu deficit bugetar. Așa ne spune legea. Derogare de la această normă există în cazul contractării de împrumuturi pentru investiții capitale. Capitala planifică în anul viitor să facă investiții capitale finanțate din împrumuturi în sume semnificativ mai mari decât în anul curent”, a menționat expertul.

În opinia lui Viorel Gîrbu, investițiile respective în infrastructura publică a Chișinăului sunt necesare.

„Nu cred că este o știre rea, toți știm cum arată Capitala și infrastructura publică din cel mai important oraș al țării”, a apreciat interlocutorul.

Ce „morcovel” va primi Chișinăul în 2021

Viorel Gîrbu a spus că, „mai degrabă, atrage atenția ponderea infimă a veniturilor proprii din capitală”, de aproximativ 14,5%.

Autoritățile din Chișinău, mai aproape de „copiii străzii”

„Deci, efectiv administrația locală este ținută în zgardă de guvern, care, dacă vrea, le oferă autorităților locale un morcovel, sau, dacă nu vrea, nu oferă nimic”, a concluzionat Viorel Gîrbu.

Menționăm că o asemenea stare de lucruri în relația autorităților centrale cu autoritățile locale este semnalată an de an de observatori, indiferent de culoarea politică a guvernărilor.

„La anul, capitala va primi morcovel - transferurile din Bugetul de Stat vor crește cu 6,5%. Dar este aceasta oare autonomie locală? Nu cred. Autoritățile centrale își bat joc de localitățile țării”, a spus Viorel Gîrbu.

Îndeosebi, elocvent în acest sens este proiectul politicii fiscale pentru 2021 aprobat de Executiv, „care și mai mult taie din autonomia locală, și mai tare lovește în localitățile țării”.

„Acest fapt este trist. Localitățile țării și așa arată ca fiind după război”, a constatat Viorel Gîrbu.

Anterior, expertul a comentat pentru Sputnik că proiectul politicii fiscale „continuă tradiția ultimilor ani” și sub aspectul că „și pentru anul viitor, Guvernul central bate încă un cui în administrația locală - de această dată, eliminând scutirea la achitarea impozitului pe imobil și prin plafonarea taxelor locale”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova