CHIȘINĂU 1 dec - Sputnik. O angajată a Penitenciarului nr.4 din Cricova a fost reținută pentru 72 de ore în izolator, fiind bănuită de trafic de influență. Potrivit CNA, funcționara i-ar fi promis unui deținut să-l elibereze din închisoare înainte de termen, în schimbul a cinci mii de euro.
Femeia a fost denunțată ofițerilor CNA de chiar condamnatul Penitenciarului nr.17 din Rezina. Potrivit CNA, funcționara i-ar fi spus deținutului că banii i-ar fi trebuit ca să mituiască persoane publice din sistemul judecătoresc, care urmau să examineze dosarul privind eliberarea de la executarea pedepsei, înainte de termen, pe motive de sănătate. Deşi ar fi primit cei cinci mii de euro, femeia nu s-ar fi ţinut de cuvânt, iar într-o discuţie, documentată de CNA, aceasta a recunoscut primirea sumei de bani.
În prezent, funcționara este cercetată penal pentru trafic de influență. Dacă va fi găsită vinovată, aceasta riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii publice pe o anumită perioadă.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova