Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Profesor, despre interesul tinerilor generații pentru franceză

În Republica Moldova există o asociaţie a profesorilor de limbă franceză. Despre obiectivele acesteia am aflat de la Cristina Enicov, preşedintele respectivei Asociații.
Sputnik
Profesor, despre interesul tinerilor generații pentru franceză

Asociaţia Profesorilor de Limbă Franceză întrunește toate cadrele didactice din instituțiile de învățământ din țară care predau limba franceză.

Potrivit Cristinei Enicov, cunoașterea limbii franceze oferă o serie de oportunități tinerilor generații, iar profesorilor le revine misiunea de a promova această limbă, cultura și valorile francofoniei.

Atunci când statul se gândește la contribuabili. Experiența unei moldovence din Franța
"Actualmente, locul limbii franceze în arealul limbilor străine din Moldova s-a cam redus. Tinerii s-au orientat mai mult spre engleză - o limbă de comunicare internațională. Cu toate acestea, cunoașterea mai multor limbi aduce plus de valoare aptitudinilor personale. Grație studierii acestei limbi, sute de studenți din Moldova și-au continuat studiile de licență, masterat și chiar doctorat în Franța", a menționat profesoara.

Cristina Enicov a mai menționat că anul 2020 este mai dificil pentru profesori și elevi, întrucât multe lecții se desfășoare în regim online. Lipsa de comunicare față în față a făcut mai dificil procesul de studiere a limbii franceze, însă profesorii și-au depus toată străduința, iar majoritatea elevilor au obținut rezultate frumoase.

Totodată, Cristina Enicov și-a exprimat speranța că tinerii din țara noastră vor păstra interesul față de studierea limbilor străine și cunoașterea acestora le va deschide noi orizonturi și oportunități.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova