Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Mai multe persoane s-au ales cu amenzi: Despre ce este vorba

Peste 700 de încălcări privind nerespectarea măsurilor anti-COVID au depistat oamenii legii în timp de doar o săptămână. Cele mai frecvente fiind legate de lipsa măștii în spațiile publice închise și deschise și nerespectarea distanței sociale.
Sputnik

CHIȘINĂU 25 nov - Sputnik. Reprezentanții Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP) împreună cu Agenția pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), dar și Inspectoratul General al Poliției (IGP), au efectuat mai multe controale inopinate într-un șir de unități comerciale pentru a verifica respectarea măsurilor de protecție împotriva noului coronavirus.

Am depășit pragul de 100 de mii de cazuri de COVID-19: Câte s-au înregistrat astăzi

ANSP a anunțat în cadrul conferinței de presă de la Ministerul Sănătății că au fost depistate 17 încălcări legate de lipsa triajului în instituții și purtarea necorespunzătoare a măștilor. În acest sens au fost deschise 15 procese verbale. 

ANSA a efectuat verificări în 265 de unități comerciale, iar piețele s-au dovedit a fi cele mai aglomerate locuri unde nu se respectă măsurile anti-COVID. 

Șeful adjunct al IGP Marin Maxian a menționat că oamenii legii au aplicat 75 de amenzi pentru nerespectarea autoizolării. 

„În privința vânzătorilor care activau fără mască, fără mănuși, nu asigură respectarea distanței sociale, au fost pornite 105 proceduri contravenționale. Iar în privința cumpărătorilor – 128. Aș viza piețele comerciale, unde de către poliție au fost depistate 134 de încălcări. (…) Am documentat peste 216 abateri în spațiul public deschis, dintre care 93 sunt încălcări legate de nepurtarea măștii”, a menționat șeful adjunct al IGP Marin Maxian.

El a anunțat că verificările vor continua și a îndemnat oamenii să fie mai responsabili și să respecte cu strictețe măsurile impuse de autorități. 

Raioanele cele mai afectate de COVID: Ce pronosticuri au epidemiologii

„Neglijența din partea cetățenilor este la ea acasă. Situația nu stă mai bine nici în instituțiile de cult. Din 1 382 de biserici, în 75 slujbele s-au desfășurat în interior, cu participarea unui număr mare de persoane, cu nerespectarea măsurilor de protecție”, a precizat șeful adjunct al IGP.

Marin Maxian a precizat că, de la începutul pandemiei, 1 948 de oameni ai legii au fost diagnosticați cu COVID-19. Totodată, opt dintre angajații Poliției au pierdut lupta cu boala. În acest sens, Maxian a rugat oamenii să aibă o atitudine mai serioasă față de această maladie și să nu-i expună riscului pe cei din jur. 

Amintim că Republica Moldova a depășit pragul de 100 de mii de cazuri confirmate de COVID-19. Miercuri, alte 1 570 de persoane au fost testate pozitiv la noul coronavirus. 

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova