Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

 „Concertino” speră la vremuri mai bune: Ce planuri au artiștii

Anul 2020 este pe ultima sută de metri, dar artiștii deja au planuri grandioase pentru 2021. Despre proiectele de viitor ale Ansamblului de Acordeonişti „Concertino” am aflat de la conducătorul formației, Eugen Negruță.
Sputnik
 „Concertino” speră la vremuri mai bune: Ce planuri au artiștii

Proiectele Ansamblul de Acordeoniști „Concertino”, la fel ca și ale multor formații și artiști din țara noastră, au avut de mult de suferit din cauza pandemiei COVID-19. Conducătorul și fondatorul Ansamblului, Eugen Negruță, a declarat într-un interviu pentru Sputnik Moldova că, din cele 40 de concerte pe care planificau să le organizeze în Moldova și România din primăvara acestui an, doar patru au fost susținute.

Cu toate acestea, Eugen Negruță a menționat că situația pare să se amelioreze câte puțin în acest domeniu. În ultimele două luni „Concertino” a susținut opt concerte în aer liber, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranță.

"A fost o perioadă dificilă pentru toată lumea de la începutul pandemiei. Multe concerte au avut loc online, însă nicio cameră, niciun fel de tehnică performantă nu va înlocui acel fior și energia pe care o simțim și o transmitem spectatorilor. Sperăm la vremuri mai bune", a menționat Eugen Negruță.

Mai mult, Ansamblul de Acordeonişti „Concertino” are planuri mari pentru 2021. Artiștii speră că în luna martie va fi organizat Festivalul Internațional "Mărțișor", vor reîncepe turneele și spectacolele, chiar dacă numărul de spectator va trebui să fie unul limitat.

Video: Primul concert cu public în sală la Chișinău

"Sper că 2021 va fi unul mai bun și se va ameliora situația cu această pandemie. Ne dorim să nu mai sufere lumea, să fim cu toții sănătoși. Suntem optimiști. Ne pregătim chiar și de o lansare de CD și de un spectacol inedit, care nu s-a mai jucat niciodată pe scenele din țara noastră", a conchis el.

De menționat este că în luna octombrie 2020, Ansamblul de Acordeonişti „Concertino” a împlinit 17 ani de la fondare. Cei zece artiști din formație au primit pe parcursul anilor Grand Prix-uri la concursuri internaționale și multe alte premii importante.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova