CHIȘINĂU, 18 nov - Sputnik. Polițiștii Inspectoratului Ciocana au fost sesizați în dimineața zilei de 9 septembrie, de către un bărbat în vârstă de 33 de ani, locuitor al satului Cheltuitori, care s-a plâns că i-a fost furată mașina în valoare de 80 de mii de lei, parcată în fața casei.
În cadrul investigațiilor, oamenii legii au stabilit că făptașul este un tânăr de 25 de ani, originar din raionul Ungheni.
Acesta s-a dovedit a fi chiar un cunoscut de-al victimei. Individul a intrat pe ascuns în casă, de unde a furat cheile de la automobil, iar ulterior s-a deplasat spre Chișinău. Ghinion însă, în drum spre Capitală, suspectul a accidentat mașina. Recent, făptașul a fost reținut. În cadrul audierilor, el și-a recunoscut vina. Tânărul le-a povestit polițiștilor că era în stare de ebrietate când a comis infracțiunea și a furat automobilul pentru a se plimba.
El este acum cercetat penal și riscă amendă de până la 67 500 de mii de lei sau chiar închisoare de până la 3 ani. Anterior, suspectul a fost judecat pentru furt.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova