CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Candidatul la postul de președinte din partea Partidului Nostru, Renator Usatîi, a mers, în data de 25 octombrie, la întâlnirea cu alegătorii a altui candidat la funcția de șef de stat – Igor Dodon, care deține acum această funcție.
Usatâi a mai spus că Fălești este orașul său natal și a sperat să poată organiza dezbateri cu Dodon în fața locuitorilor orașului.
"Am aflat că în Fălești vine Igor Dodon și eu am venit ca să-i adresez câteva întrebări care sunt de mare interes pentru cetățeni", a spus Usatâi.
După ce Dodon a intrat în sala în care urma să aibă loc întâlnirea lui cu alegătorii și unde deja îl aștepta Usatâi, între susținătorii celor doi au avut loc altercații, îmbrânceli, dar care nu a generat într-un conflict cu aplicarea forței fizice.
"Dragi prieteni, voi toți ați venit la întâlnirea cu mine. Noi toți trăim într-o țară unită. Astfel de întâlniri poate orișicine să desfășoare, de ce trebuia să se organizeze această mizerie? Imaginați-vă că astfel de oameni vor ajunge la putere, ce va fi atunci?", a declarat Dodon înainte de a părăsi sala.
După ce Dodon a părăsit sala, Usatîi a anunțat că va merge și la alte întâlniri electorale ale președintelui.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova