CHIȘINĂU, 25 oct – Sputnik. Un bărbat de doar 39 de ani din localitatea Cojușna, raionul Strășeni a decedat după ce a fost lovit de o mașină.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Strășeni, Silvia Vetcu, a comunicat pentru Sputnik Moldova că totul s-a întâmplat ieri dimineața, când poliția a fost sesizată referitor la faptul că în apropiere de Cojușna a fost depistat un bărbat decedat.
„Inițial nu se cunoștea identitatea acestuia și nici circumstanțele. Ulterior în urma măsurilor întreprinse de polițiștii din Strășeni, s-a stabilit că bărbatul decedat este locuitor al satului Cojușna de 39 ani și ar fi fost lovit de un automobil, iar în urma traumelor primite a decedat”, a precizat Vetcu.
Șoferul care se afla la volanul automobilului care a comis accidentul și a părăsit locul faptei a fost identificat. Este vorba de un bărbat de 32 de ani, din raionul Fălești. Pe acest caz a fost pornită o cauză penală, iar șoferul a fost reținut pentru 72 de ore. Alte circumstanțe se vor stabili în urma acțiunilor de urmărire penală.
Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova