Educație
Sputnik Moldova vă prezintă informații despre procesul de studii, problemele din învățământ și provocările din acest sector.

Oficial: Schimbări în procesul de atestare a cadrelor didactice

Noul Regulament de atestare oferă posibilitatea obținerii gradului didactic unu și superior înainte de termen și vine să descentralizeze procedura de acordare a acestora.
Sputnik

CHIȘINĂU, 21 oct – Sputnik.  Mai multe schimbări intervin în procesul de atestare a cadrelor didactice odată cu aprobarea unui nou Regulament în acest sens de către Ministerul Educației.

Se așteaptă reforme: Ce se întâmplă în învățământul superior

Astfel, cadrele didactice care se vor reangaja în sistemul educațional vor putea solicita conferirea gradului didactic deținut anterior, al cărui termen de valabilitate a expirat în perioada în care pedagogul a lipsit din sistem.

Totodată, cadrele didactice cu performanțe deosebite și rezultate remarcabile obținute de discipolii lor vor putea aspira la conferirea gradului didactic unu și superior, cu titlu de excepție, înainte de termen.

De asemenea, metodiștii vor acea dreptul să solicite gradul didactic deținut la disciplina predată. Documentul aprobat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării prevede și descentralizează procedura de confirmare a gradului didactic superior - de la nivel republican la nivel raional/ municipal.

Ministerul Educației: Peste 3 mii de elevi din țară se află în autoizolare - Detalii

A fost exclusă elaborarea și prezentarea rapoartelor de autoevaluare și a lucrărilor metodice, acestea fiind substituite cu următoarele probe: „Interviul de evaluare a competențelor profesionale” și „Proba practică – prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic unu și superior; proba „Studiu de caz”, în cazul conferirii/confirmării gradului didactic doi.

De menționat că prevederile „Regulamentului de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică” se aplică începând cu sesiunea de atestare 2020 – 2021.

Etapa instituțională urmează să se desfășoare în perioada octombrie-februarie a anului de studii prin realizarea activităților educaționale în cadrul instituției de învățământ, activități prevăzute și în Regulamentul anterior.

”Etapele raionale/ municipale/ republicane de atestare vor fi desfășurate în perioada aprilie-iunie, prin susținerea probelor noi: „Studiu de caz”, „Interviul de evaluare a competențelor profesionale, prezentarea produsului/ proiectului de succes din practica educațională”, precizează MECC printr-un comunicat.

Concomitent, este inițiat programul de formare, în regim online, a specialiștilor responsabili de atestare în vederea implementării noului Regulament de atestare.

Fii la curent cu toateștiriledin Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru dinTelegram >>>
PriveșteVideoși ascultăRadioSputnik Moldova