Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Prețul carburanților s-ar putea majora în 2021 - motivul

Ministerul Finanţelor a iniţiat elaborarea obiectivelor de politici bugetare și fiscale pe anul 2021. Printre modificări se numără și includerea taxei rutiere în cota accizei pentru produsele petro­liere.
Sputnik
Prețul carburanților s-ar putea majora în 2021 - motivul

În prezent, taxa rutieră este stabilită în funcție de capacitatea motorului, greutatea acestuia și numărul de pasageri pe care îi poate îmbarca. Dezavantajul actualului sistem constă în lipsa unei corelații între gradul de utilizarea a infrastructurii drumurilor și mărimea taxei rutiere.

Din 2021, mașini mai vechi de 10 ani: Iată în ce condiții
În acest sens, se propune modificarea mecanismului actual de achitare a taxei pentru drumuri de către posesorii autovehiculele înmatriculate în Republica Moldova prin excluderea taxei pentru folosirea drumurilor, concomitent cu majorarea accizei la produsele petroliere.

Potrivit Secretarului de stat de la Ministerul Finanțelor, Dorel Noroc, măsura are drept scop o impozitare proporțională a cetățenilor care folosesc drumurilor Republica Moldova, în funcție de cât parcurge fiecare cetățean în parte.

"Taxa rutieră se va repartiza. Dacă o persoană utilizează mașina de câteva ori pe an, atunci va achita o taxă foarte mică. Taxa aceasta va fi inclusă în prețul combustibilului de aceea nu vom achita taxa rutieră în cazul în care se aprobă acest concept. În această situație ar putea crește prețul la combustibil, pentru că este un acciz suplimentar, iar acesta are un impact și de creștere a prețului. Astfel, persoana va achita taxa rutieră prin achitarea produsului petrolier pe care îl procură", a explicat în studioul Sputnik funcționarul public.

Dorel Noroc a subliniat faptul că măsura are drept scop o impozitare proporțională a cetățenilor care folosesc drumurile Republicii Moldova, în funcție de cât parcurge cu mașina fiecare cetățean în parte, astfel, fiind implementat un mecanism echitabil de impozitare a deținătorilor de mijloace de transport înmatriculate în Republica Moldova.

Menționăm că luni, 5 octombrie, Ministerul Finanțelor a publicat și a propus pentru consultare publică un document privind măsurile de politică fiscală și vamală pentru anul 2021. În prezent, proiectul politicii bugetar-fiscale este consultat cu reprezentanții mediului de afaceri. Ulterior, acesta va fi examinat de Guvern și votat în Parlament.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova