Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Buletinul de vot pentru prezidențiale: Iată ordinea candidaților

Modelul buletinului de vot pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie a fost aprobat astăzi de Comisia Electorală Centrală.
Sputnik

CHIȘINĂU, 9 oct – Sputnik.  Modelul, textul buletinului de vot și ordinea în care vor fi înscriși în buletin concurenții electorali pentru scrutinul prezidențial din 1 noiembrie 2020 au fost aprobate astăzi de Comisia Electorală Centrală.

CEC: Câte secții de votare vor fi deschise la prezidențiale

Iată ordinea de înscriere a opt concurenți electorali în buletinul de vot:

• USATÎI RENATO, desemnat de Partidul Politic „Partidul Nostru”

• NĂSTASE ANDREI, desemnat de Partidul Politic ”Platforma Demnitate și Adevăr”

• DELIU TUDOR, desemnat de Partidul Liberal Democrat din Moldova

• DODON IGOR, desemnat de adunarea cetățenilor

• IVANOV VIOLETA, desemnată de Partidul Politic „Șor”

• SANDU MAIA, desemnată de Partidul Politic „Partidul Acțiune și Solidaritate”

• ȚÎCU OCTAVIAN, desemnat de Partidul Politic „Partidul Unității Naționale”

• CHIRTOACĂ DORIN, desemnat de Blocul electoral UNIREA.

Numele concurenţilor electorali vor fi tipărite în buletinul de vot cu litere majuscule, în ordinea de mai sus.

Buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie va avea lungimea de 236 de milimetri și lăţimea de 140 de milimetri. Buletinul de vot va fi tipărit pe hârtie opacă (mată) de culoare „gri afumat”, a stabilit CEC.

Prezidențiale 2020: Câte secții de votare vor fi în Chișinău

Partea de sus a buletinului de vot va conține inscripția „BULETIN DE VOT”, iar sub aceasta se va scrie tipul scrutinului: „pentru alegerile Președintelui Republicii Moldova” și data desfășurării acestuia: „1 noiembrie 2020”.

Mai jos de data alegerilor vor fi aplicate două numere: în partea stângă – numărul de ordine al circumscripției electorale, iar în partea dreaptă – numărul de ordine al secției de votare. 

În patrulater, în partea stângă va fi imprimat simbolul concurentului electoral, iar în partea dreaptă - un cerc în care alegătorul urmează să aplice ştampila cu inscripţia „Votat”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova