CHIȘINĂU, 5 oct - Sputnik. "Situația epidemiologică prin îmbolnăvire cu COVID-19 în municipiul Chișinău continuă să fie una alarmantă, iar numărul cazurile de îmbolnăvire este în continuare creștere", a anunțat șeful Direcției Generală Asistență Socială și Sănătate, Tatiana Bucearschi, în cadrul ședinței de astăzi dimineața a serviciilor Primăriei municipiului Chișinău.
"La nivel național sunt peste 56 500 de cazuri, la nivel de municipiul Chișinău mai mult de 24 500 de cazuri", a precizat Tatiana Bucearschi.
Incidența cu COVID-19 la 100 de mii de locuitori este în municipiul Chișinău de 866,41 de persoane, ceea ce este foarte mare, potrivit șeful Direcției Generală municipale Asistență Socială și Sănătate.
Cele mai afectate suburbii din municipiul Chișinău sunt: Durlești, Trușeni, Bubuieci, Codru, Sângera, Stăuceni, Băcioi.
Tatiana Bucearschi a mai spus că în supravegherea asistenței medicale primare din Chișinău se află 16 940 de pacienți.
Dat fiind că situația este alarmantă, atât autoritățile naționale, cât și cele ale Capitalei examinează posibilitatea măririi numărului de locuri în spitalele municipale.
Amintim că din 1 octombrie, „Codul Roșu” pandemic de COVID-19, echivalent cu starea de urgență în sănătate publică, este atribuit unui număr de 26 de raioane și municipii, inclusiv Chișinăului. În 11 raioane a fost instituit „Codul Portocaliu” și doar pentru un singur raion (Leova) a fost anunțat „Cod Galben” de alertă pandemică de COVID-19.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova