Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Săptămână fierbinte în Parlamentul Republicii Moldova: Vezi ce se va întâmpla

Deputații în Parlamentul Republicii Moldova revin pentru prima ședință din sesiunea toamnă iarnă în această săptămână.
Sputnik

CHIȘINĂU, 7 sept – Sputnik. Prima ședință a Parlamentului din sesiunea toamnă iarnă va avea loc în această săptămână. Chiar de la prima ședință, deputații vor dezbate mai multe proiecte înaintate de Guvernul Republicii Moldova.

Discursul Zinaidei Greceanîi de la Conferință mondială a Președinților de Parlament

Anunțul a fost făcut de premierul Ion Chicu după ședința de luni dimineață cu Igor Dodon și Zinaida Greceanîi. Potrivit prim-ministrului, deputații urmează să supună votului pachetul de amendamente legislative legate de programul nou cu Fondul Monetar Internațional.

„Aici în mod special remarc rectificarea bugetului de stat. O rectificare care vine să ajusteze principalii indicatori bugetari la evoluția indicatorilor economici. Vorbim aici de unele realocări, redistribuiri a mijloacelor financiare”, a declarat prim-ministrul.

Chicu spune că va fi suplimentat bugetul pentru educație cu aproape 140 de milioane de lei. Din această sumă, 105 milioane vor fi alocați pentru salariile suplimentare pedagogilor, care activează după un regim special în condiții de pandemie. Restul banilor, aproximativ 31 de milioane vor fi distribuiți pentru dotarea instituțiilor de învățământ cu substanțe și echipamente de protecție anti-epidemică.

În rectificarea bugetului de stat este inclusă și suplimentarea suportului uni pentru pensionarii și beneficiarii de alocații sociale, care primesc sub trei mii de lei. În loc de 700 de lei, bugetate inițial, Guvernul a propus suma de 900 de lei.

„Diferența aceasta de 200 de lei, pentru cele 660 de mii de persoane care primesc pensii sau alocații mai mici de 3 mii de lei, ar însemna o indexare efectivă de la 1 octombrie, cu peste 3%”, a precizat premierul.

Declarațiile agricultorilor după întâlnirea de la Parlament

Chicu mai spune că Guvernul va încerca să identifice sume suplimentare pentru categoria de persoane cu venituri mici, iar acest lucru ar fi posibil în cazul în care Republica Moldova ar reuși să obțină creditul din partea Federației Ruse.

Tot în rectificarea bugetului de stat urmează a fi incluse unele alocații pentru unele localități din preajma Chișinăului care asigură recepționarea deșeurilor solide.

În afară de rectificarea bugetului de stat, deputații vor trebui să dezbată și alte amendamente cum ar fi înăsprirea pedepselor pentru corupție, dar și pachetul agricol aprobat în ședința Guvernului. Pachetul include subvenționarea dobânzilor la credite, inclusiv cele angajate anterior, dar și subvenționarea din contul TVA a impozitului funciar și a plăților fiscale aferente salariilor pentru agricultori. În pachet mai este inclus și moratoriul asupra controalelor fiscale și alte măsuri pentru susținerea agricultorilor.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova