MOSCOVA, 1 sept – Sputnik, Sofia Melniciuk. “Extremiștii continuă să detoneze bombe, să atace populația civilă și să instige la violențe”, avertiza Barack Obama, anunțând încetarea operațiunii militare în Irak. Coaliția și-a îndeplinit misiunea în țară și urma să revină acasă. De atunci au trecut zece ani, însă americanii se află în continuare în Bagdad. Ce consecințe a avut ajutorul Washingtonului oferit poporului irakian, citiți mai jos în materialul RIA Novosti.
Extinderea “axei răului”
“În aceste ore forțele coaliției declanșează o operațiune militară pentru a dezarma Irakul, pentru a elibera poporul și pentru a apăra lumea de un pericol de moarte”, cu aceste cuvinte ale președintelui de atunci, G. W. Bush junior, SUA au invadat Irakul pe 19 martie 2003.
Peste o oră și jumătate, rachetele “Tomahawk” cu bazare maritimă au lovit din Golful Persic primele ținte, iar coaliția a trecut în ofensivă la frontiera cu Quweit.
Pentru Statele Unite acesta este un nou pas pe calea războiului cu terorismul internațional, declanșat după atentatele din 11 septembrie 2001. Militanții organizației Al Qaeda au ucis în acea zi aproximativ trei mii de persoane.
George Bush a promis poporului său că toți criminalii vor fi pedepsiți. Războiul din Afganistan nu a dus la capturarea „teroristului numărul unu”, Osama ben Laden. Însă americanii și-au mutat atenția spre un alt lider – Saddam Husein. Ei insistau că, potrivit datelor obținute de serviciile de spionaj (datele care, așa cum s-a dovedit mai târziu, erau eronate), acesta susținea teroriștii.
Opinia publică a fost pregătită din timp de noua campanie americană în Irak. Pentru prima dată, despre extinderea “axei răului” George Bush a vorbit în ianuarie 2002. În septembrie, de pe tribuna Adunării Generale a ONU, acesta a adresat amenințări: războiul va fi inevitabil dacă Husein nu va lăsa armele.
În scurt timp, Congresul i-a transmis președintelui spre semnare o rezoluție care autoriza utilizarea forței împotriva Irakului, iar Senatul a aprobat majorarea cheltuielilor militare la cifră record pentru ultimele decenii – de la 37,5 de miliarde, până la 355,1 de miliarde de dolari.
În ianuarie 2003, Bush a anunțat că serviciile de informații ale SUA dispun de dovezi că Saddam Husein ascunde arme de distrugere în masa, în special, spori de antrax. Chiar dacă în Irak au fost găsite doar arme chimice rămase din anii 80, care nu puteau provoca daune de proporții, acest lucru a devenit un pretext oficial pentru operațiunea “Libertatea irakiană”.
O invazie rapidă
“Cei care au venit cu gând rău, dușmanii Domnului, ai patriei și ai umanității, au comis o prostie și au atacat patria și poporul nostru”, a anunțat radioul irakian în ziua invaziei. În scurt timp, Saddam Husein a fost nevoit să fugă și să se adreseze poporului său prin înregistrări audio.
Trupele SUA și ale Marii Britanii erau mult mai puternice decât cele irakiene. În câteva săptămâni, sub presiunea coaliției s-au predat Basra, Karbala, Kirkuk, Mosul, iar pe 14 aprilie, orașul natal al liderului irakian fugar – Tikrit. Faza activă a operațiunii a durat 26 de zile, iar pe 1 mai 2003 totul s-a încheiat. A început o îndelungată ocupație militară și o vânătoare după capul lui Saddam Husein.
Acesta fusese prins peste nouă luni, în urma operațiunii “Răsăritul Roșu”. Imaginile video în care Husein, peticit și dezorientat, era scos dintr-o ascunzătoare în apropierea Tikritului, au făcut înconjurul lumii. El avea asupra lui un pistol descărcat, pe care ulterior George Bush junior l-a păstrat în calitate de trofeu, și o valiză cu 750 de mii de dolari.
Peste doi ani, fostul președinte a fost condamnat la moarte prin spânzurare. Însă războiul nu s-a încheiat. Irakul a fost cuprins de violențe interreligioase.
„Comiterea” ajutorului
“Irakul este una din cele mai dificile și pestrițe țări din regiune. Americanii au scos la suprafață mai multe probleme, nu doar de ordin interconfesional, dar și la nivel de “oraș civilizat” și de partea tribală a societății irakiene, a deșertului”, afirmă Ruslam Mamedov, directorul de programe al Consiliului Rus pentru Afaceri Internaționale. “Una s-a pus peste alta și în rezultat a ieșit o formațiune statală nefuncțională, care după invazia SUA s-a confruntat cu un număr mare de probleme, care nu puteau fi depășite de sine stătător”, a mai adăugat el.
După o perioadă relativ calmă, în 2004 s-au intensificat conflictele dintre minoritatea sunită, care se afla la putere în perioada lui Saddam Husein, și majoritatea șiită și kurdă.
Peste un an, pentru prima dată în ultimii 50 de ani, sub amenințarea militanților de a plasa lunetiști pe lângă secțiile de vot, au avut loc alegeri parlamentare. Ce-i drept, suniții le-au boicotat. Cu toate acestea, s-a reușit formarea unui guvern de tranziție, care urma să prezinte o nouă constituție.
Procesul a ajuns într-un impas din cauza contradicțiilor dintre șiiți, kurzi și suniți. Cei din urmă erau nemulțumiți de perspectivele unei organizări federale a țării, lichidarea partidului Baas și alte prevederi, care răspundeau mai mult intereselor șiiților și kurzilor. Totuși, constituția a fost adoptată, fiind format un nou parlament. Însă toate acestea nu au ferit țara de noi violențe.
Suniții, cărora le aparținea cea mai mare parte a elitei politice a țării, inclusiv Saddam Husein, refuzau să cedeze puterea. “Noua elită politică, în esență, exponenții SUA. Tații și buneii lor ocupau funcții cheie în perioada monarhiei, până în 1958. Aceștia nu aveau nicio legătură cu societatea”, explică Mamedov.
Vărsările de sânge au continuat, civilii continuau să moară sau să fugă din țară. În 2007 Bush a expediat în Irak alți 21,5 mii de militari și și-a revizuit strategia, care a primit numele de “Marele Val”. Aceasta urma să pună capăt conflictului interconfesional, însă a eșuat. În cele din urmă, chiar și cel mai protejat cartier din Bagdad – “zona verde”, a încetat să mai fie un loc sigur. Eficiența reglementării americane a provocat mari dubii.
Odată cu venirea lui Barack Obama la Casa Albă, s-a decis retragerea trupelor din Irak. În vara anului 2010 acasă s-au întors 90 de mii de militari. În țară mai rămâneau aproximativ 50 de mii. Pe 31 august Obama s-a adresat națiunii și a anunțat despre încheierea operațiunii militare a SUA în Irak.
Niște rezultate șocante
Instituțiile de stat și instituțiile de securitate pe care SUA încercau să le construiască în Irak, în opinia lui Ruslan Mamedov, s-au dovedit a fi ineficiente: “Aceste structuri nu erau capabile să răspundă nici la amenințările externe, nici la cele interne. Nu e de mirare că, după încheierea campaniei americane și după alegerile din Irak, premierul de atunci, Nouri al-Maliki, a recurs la măsuri drastice de centralizare a puterii, a declanșat persecuții împotriva politicienilor indezirabili, acuzându-i de activități teroriste. Odată cu plecarea SUA, nimic nu-l mai putea reține și, prin urmare, o parte semnificativă a societății irakiene, în special suniții, a fost marginalizată”.
Însă cea mai mare greșeală a Washingtonului au fost milițiile sunite, care i-au sprijinit pe americani în lupta cu grupările radicale. “Tinerii au plecat pe la casele lor cu tot cu arme. Aceste grupuri nu au fost incluse în sistem de securitate, au rămas fără salarii, iar liderii lor au fost supuși persecuțiilor”, enumeră Mamedov.
Anume situația dezastruoasă a suniților a favorizat răspândirea unor idei radicale. “În anul 2014 toți au fost șocați: Statul Islamic a ocupat nord-vestul țării, iar guvernul irakian a pierdut controlul asupra unei jumătăți a teritoriului”, spune Mamedov.
Totuși, Irakul a învins ISIS, inclusiv datorită revenirii americanilor. Însă a afirma că operațiunea SUA a fost un succes ar fi o exagerare, subliniază expertul.
Până în prezent nu se cunoaște câți irakieni au murit în timpul războiului. Potrivit presei americane, e vorba de 100 – 300 de mii. OMS menționează că doar în primii trei ani victime ale conflagrațiilor au devenit între 150 și 223 de mii de persoane. Potrivit altor aprecieri, e vorba de 700 de mii.
Americanii au suferit într-o măsură mult mai mică – peste 4,5 mii de soldați au căzut, 30 de mii au fost răniți. În total, în Irak și-au făcut serviciul peste un milion și jumătate din cetățenii SUA. Invazia i-a costat pe contribuabilii americani peste două trilioane de dolari, luând în calcul și îndemnizațiile oferite veteranilor și familiilor lor.
În SUA nu există o opinie unică asupra raționalității acestei misiuni, menționează Victoria Juravliova, coordonatorul programului de studii nord-americane din cadrul Institutului de Economie Mondială și Relații Internaționale al Academiei de Științe"Primakov" din Rusia: “În pofida absenței armelor de distrugere în masă și a oricăror relații lui Husein cu Al Qaeda, în Partidul Republican pozițiile rămân intransigente: decizia a fost una corectă din punct de vedere al impactului psihologic asupra celor care ar pun la cale ceva similar cu 11 septembrie. Campania de răzbunare a fost una reușită”.
Cu toate acestea, în societate operațiunea în Irak este tratată ca una inutilă și excesivă. În special, după publicarea unor memorii în care se arată că Bush a luat această decizie sub presiune, menționează Juravliova.
“Desigur, există cei care susțin poziții de mare putere: cică, SUA trebuie să-și reconfirme calitatea de lider”, continuă ea. “Însă domină și o atmosferă a “sindromului post-Vietnam” – doar campaniile scurte sunt considerate de succes, însă dacă acestea se lungesc și SUA suferă pierderi, societatea are o atitudine extrem de negativă”.
În pofida promisiunilor lui Barack Obama și ale lui Donald Trump, americanii rămân în continuare în Bagdad. Irakul este important pentru Washington. Această țară este în continuare captivă confruntărilor americano-iraniene. Casa Albă lasă ușa irakiană deschisă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova