Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

COVID-19: Unele persoane vor fi supuse testării obligatorii – iată ce prevede Protocolul

Ministerul Sănătății a modificat Protocolul provizoriu COVID-19 în conformitate cu noile recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății. Iată care sunt noile prevederi de depistare și tratament a cazurilor COVID-19 aprobate în protocol.
Sputnik
COVID-19: Unele persoane vor fi supuse testării obligatorii – iată ce prevede Protocolul

Protocolul provizoriu COVID-19 include noi reguli cu privire la testare, internare, tratament, externare și reabilitare post COVID-19. Despre acest lucru a anunțat în cadrul emisiunii "ATITUDINI", președintele Comisiei de specialitate în medicina de familie, Ghenadie Curocichin.

Potrivit documentului, pacienții externați sau excluși din tratament la domiciliu nu vor sta în autoizolare pentru o perioadă de 14 zile. Decizia a fost luată după ce Organizația Mondială a Sănătății şi Centrul European pentru Prevenire şi Control al Bolilor au stabilit că, după suportarea COVID-19, pacienții nu sunt contagioși şi nu prezintă pericol epidemiologic după 10 zile de boală.

Dodon: Moldovenii care vin din țările incluse în lista verde nu vor sta în autoizolare
De asemenea, externarea/excluderea din tratament la domiciliu a asimptomaticilor se va realiza peste 10 zile de la efectuarea testului pozitiv, fără testare repetată pentru confirmare negativă. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară. Externarea persoanelor confirmate cu COVID-19 cu forme ușoare şi medii se va realiza cel puțin peste 10 zile de la apariția simptomelor şi adiţional 3 zile fără simptome, fără a fi testate la externare.

Similar se va proceda şi în cazul persoanelor confirmate cu COVID-19, cu forme uşoare ale bolii, aflate în tratament la domiciliu. După aceasta, autoizolarea nu va mai fi necesară. În cazul persistenței semnelor post-COVID după externare, pacientul poate continua tratamentul de recuperare la domiciliu sub supravegherea medicului de familie, fără a sta în izolare.

Suplimentar vor fi supuse testării obligatorii la virusul COVID-19 unele categorii de pacienți ce urmează a fi internate în spitale, susține Ghenadie Curocichin.

"Este vorba despre pacienţii cu diagnostic oncologic confirmat, cei care fac cure de radioterapie, chimioterapie sau au nevoie de intervenţii chirurgicale, pacienţii care au HIV/SIDA sau tuberculoză, pacienții care suferă de pneumonie și cei care au nevoie de procedura de transplant. Testul va fi realizat obligatoriu cu maxim 48 ore înainte de internare", a menționat președintele Comisiei de specialitate în medicina de familie.

 Totodată, Ghenadie Curocichin a mai adăgat că au fost extinse și categoriile de pacienţi care pot fi plasaţi în tratament la domiciliu cu forme ușoare de COVID-19, fără patologii concomitente şi care dispun de condiţii de autoizolare la domiciliu. Este vorba despre persoanele cu vârsta mai mare de 65 de ani și copii mai mari de 7 ani.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova