Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Premiul Național 2020: Șase distincții, decernate medicilor și instituțiilor medicale

Cele mai marcante personalități din diverse domenii: știință, tehnologie, cultură, artă și medicină au fost distinse cu Premiul Național 2020 în cadrul unei gale organizate cu prilejul decernării Premiului Național.
Sputnik

CHIȘINĂU, 27 aug – Sputnik. Premierul Ion Chicu a participat la ceremonia de decernare a Premiului Național, anunță Direcția Comunicare și Protocol al Guvernului Republicii Moldova într-un comunicat de presă.

Ion Chicu le-a mulțumit câștigătorilor pentru contribuția și efortul depus pentru dezvoltarea, modernizarea și promovarea imaginii țării pe plan internațional.

„Evenimentul de astăzi este un moment festiv, un prilej de mândrie și bucurie. Este o onoare să fiu alături de voi la decernarea Premiului Național pentru cele mai importante personalități ale Republicii Moldova din acest an”, a declarat premierul.

Actor moldovean care a cucerit publicul din Rusia – Iată cum a reușit
Șeful Executivului a menționat că, deși criteriile de desemnare a premianților de care s-a condus Comisia Națională au fost aceleași ca și în trecut, concursul din acest an a fost unul deosebit: „În anul 2020 Guvernul a decis să majoreze numărul premiilor acordate. Este un răspuns modest al nostru la efortul enorm al medicilor. Anul acesta 6 premii naționale au fost decernate medicilor și instituțiilor medicale. Moldova astăzi își cunoaște eroii. Vorbim despre oameni valoroși, care au obținut succese într-un anumit domeniu și prin propriul exemplu ne-au inspirat pe noi toți”, a subliniat Ion Chicu.

Spectacole în aer liber pentru copii: Teatrul "Guguță" își așteaptă micii spectatori
În domeniul medicinei, Premiul Național a fost acordat pentru autorii lucrărilor: „Abordări inovative în managementul pacienților critici Covid-19 spitalizați în Institutul de Medicină Urgentă” -  Adrian Belîi și Mihail Ciocanu; „Biotehnologii inovative în profilaxia și ameliorarea sănătății populației” - Ion Mereuță, Vladimir Carauș, Tudor Strutinschi, Serghei Cicalchin, Aurel Morar; „Contribuții la diagnosticul, tratamentul și instituirea unui management clinic eficient în bolile infecțioase emergente” - Tiberiu Holban, Victor Pântea, Gheorghe Plăcintă, Galina Rusu, Ludmila Bîrca, Liviu Iarovoi.

La aceeași categorie, în semn de recunoștință și apreciere, au fost acordate premii pentru 3 colective medicale. Astfel, a fost nominalizat Colectivul Instituției Medico-Sanitare Publice „Centrul Covid-19 Chișinău”, Asociația Medicală Teritorială Buiucani precum și Spitalul Clini de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”.

Soarta ciudată și istoria monumentelor din Chișinău
În domeniul culturii au fost acordate cinci premii și anume: profesorului universitar, membru corespondent, Constantin Gaindric - pentru rezultate remarcabile în domeniul matematicii și informaticii; compozitorului Anatolie Chiriac, pentru contribuția valoroasă la dezvoltarea artei muzicale naționale. De Premiul Național s-a învrednicit și pictorul Andrei Mudrea pentru merite deosebite în creație și promovarea culturii naționale. Opera „Omnia” a adus titlul de laureați pentru poetul Ion Hadârcă și actorul Boris Bechet.

Premiul Național, în valoare de 100 mii lei, se acordă anual de Guvern în semn de recunoștință și gratitudine pentru rezultate remarcabile ce au contribuit substanțial la promovarea imaginii țării pe plan internațional și au avut un impact considerabil asupra progresului științific.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova