Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Vaccinul împotriva COVID-19: Când vor putea fi imunizați moldovenii

Anterior, șeful statului și-a exprimat speranța că vaccinarea unor categorii mai sensibile de cetățeni ar putea începe chiar în toamnă, în contextul în care în Rusia a înregistrat primul vaccin anti-COVID.
Sputnik

CHIȘINĂU, 20 aug –Sputnik. Este clar deja pentru toată lumea, pandemia coronavirusului de tip nou nu se va potoli prea curând. Asistăm astăzi la un al doilea val al infectărilor cu COVID-19 în majoritatea țărilor lumii, iar Republica Moldova nu face o excepție. În acest context crește importanța creării unor medicamente eficiente împotriva bolii, dar și a unui vaccin care să prevină infectarea.

Moldova, în așteptarea vaccinului

Dodon, pentru Sputnik Moldova: Sperăm să primim vaccinul rusesc împotriva COVID-19
Reprezentanții Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale au precizat anterior că Republica Moldova figurează pe lista țărilor care așteaptă să primească un vaccin împotriva COVID-19. Totodată, directorul Agenției Naționale Sănătate Publică, Nicolae Furtună, preciza că deocamdată nicio țară nu a început procesul de imunizare. El a menționat că a avut o discuție pe platforma Alianței Globale pentru vaccinuri și imunizări.

”S-au purtat discuții ca atunci când va apărea un vaccin sigur, calificat, să poată fi utilizat pentru grupurile de risc ale populației din Republica Moldova”, a declarat Furtună.

Putin a anunțat înregistrarea primului vaccin rusesc împotriva COVID-19>>>

Recent, directorul general al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Eremei Priseajniuc, a menționat în cadrul unui interviu pentru Politico Europe că s-a adresat României cu rugămintea ca Republica Moldova să fie inclusă în solicitarea țării vecine expediată Comisiei Europene, cu privire la obținerea medicamentului Remdesevir, precum și a vaccinurilor Anti-COVID-19. Rugămintea a fost adresată de acesta în timpul unei vizite întreprinse la București. Priseajniuc a subliniat dorința autorităților de a le oferi cetățenilor moldoveni vaccinuri și medicamente sigure și eficiente împotriva COVID-19.

Va accepta sau nu România vaccinul anti COVID-19 din Rusia - Ce spune Iohannis

Europarlamentarul Cristian Bușoi a anunțat ieri într-un comunicat că i-a solicitat comisarului european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, sprijin pentru Republica Moldova în achiziționarea vaccinului anti-COVID-19 și a medicamentului Remdesevir, în contextul adresării lui Eremei Priseajniuc

Europarlamentarul a cerut să i se comunice dacă Republica Moldova poate fi inclusă în cererea formulată de România către Comisie pentru a obține respectivele preparate medicale. Iar dacă acest lucru nu este posibil – să fie examinate condițiile în care Uniunea Europeană ar putea da curs unei cereri separate și independente a Republicii Moldova.

Precizăm că România s-a înscris în sistemul european pentru vaccinul anti-COVID-19, solicitând UE 10 milioane de doze de vaccin.

Chicu: am fost asigurați de Rusia că vom primi vaccinul

Rusia a devenit prima țară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19
Amintim că șeful Guvernului de la Chișinău, Ion Chicu, a menționat anterior , în contextul înregistrării de către Rusia a primului vaccin împotriva COVID-19, că Moldova ține legătura cu Organizația Mondială a Sănătății, cu alte structuri care monitorizează aceste procese la nivel mondial și se ală pe toate listele de așteptare.

Potrivit premierului, de la apariția pandemiei de coronavirus era clar că singura soluție este dezvoltarea unui vaccin, de aceea autoritățile urmăresc toate noutățile legate de elaborarea acestuia.

Chicu a menționat că, în timpul vizitei sale la Minsk la sunnitul premierilor din țările membre UEEA, a discutat această chestiune ci prim-ministrul Rusiei, Mihail Mișustin.

”Am fost asigurați că vom avea posibilitatea să primim vaccinul atunci când acesta va fi testat și aprobat”, a subliniat Chicu.

Prim-ministrul a dat asigurări că, imediat ce va apărea un vaccin testat și inclus în Registre, Moldova îl va achiziționa, la fel cum sunt achiziționate astăzi teste și alte materiale necesare.

Vaccinul anti-Covid, ”Sputnik V”, anunțat de Putin: Rusia - comenzi uriașe, din 20 de țări>>>

Amintim că pe 11 august Ministerul Sănătății al Federației Ruse a înregistrat vaccinul rusesc pe baza unui vector de adenovirus. Astfel, acesta a devenit primul vaccin înregistrat împotriva noului coronavirus SARS-COV-2 de pe piață.

Dodon a discutat la Moscova posibilitatea obținerii vaccinului

În acest context, șeful statului, Igor Dodon, și-a exprimat speranța că autoritățile de la Chișinău vor ajunge la o înțelegere cu Moscova privind furnizarea vaccinului rusesc împotriva coronavirusului, despre înregistrarea căruia a anunțat președintele Rusiei, Vladimir Putin.

"Noi sperăm foarte mult că vom reuși să ajungem la un acord cu partenerii noștri pentru ca Moldova să primească acest vaccin. Deja am discutat acest lucru în cadrul întâlnirilor mele recente de la Moscova”, a declarat Igor Dodon pentru Sputnik Moldova.

Anterior, Igor Dodon a declarat că, în contextul în care Federația Rusă ar putea începe din toamnă vaccinarea masivă a cetățenilor împotriva coronavirusului, s-ar putea ca și Moldova să primească vaccinul. 

Vaccinul rusesc anti-Covid, lansat în producție

Menționăm că, acum câteva zile, Ministerul Sănătății al Federației Ruse a anunțat lansarea în producție a vaccinului rusesc împotriva COVID-19.

Preparatul a fost elaborat de specialiști de la Centrul național de cercetare pentru epidemiologie și microbiologie.

Iată cum are loc producerea vaccinului împotriva COVID-19 - Foto

Președintele Vladimir Putin a anunțat pe 11 august că Rusia a devenit prima țară din lume care a înregistrat un preparat pentru profilaxia COVID-19. Vaccinul a fost numit „Sputnik V”.

La crearea vaccinului a contribuit financiar și Fondul rusesc de investiții directe.

Șeful acestuia, Kirill Dmitriev, a declarat că până în prezent fondul a primit cereri pentru achiziționarea unui miliard de doze de vaccin, venite din peste 20 de țări ale lumii.

El a precizat că Rusia a convenit producerea vaccinului cu cinci țări, iar capacitățile disponibile permit producerea a 500 de milioane de doze pe an.

Ministerul rus al Sănătății a anunțat că va publica datele privind studiile preclinice și clinice ale medicamentului.

Ar mai fi de spus că deja trei președinții de țară - din Filipine, Venezuela și Mexic au anunțat că doresc să fie primii care folosesc vaccinul Sputnik creat de Rusia.

Miercuri, în Republica Moldova a fost atins un record absolut în privința cazurilor noi de COVID-19 – într-o singură zi au fost confirmate 626 de contaminări. Bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns astfel la 31 de mii 415.

În lume, numărul cazurilor de infectare a trecut de 22 de milioane. Aproape 800 de mii de oameni au murit din cauza complicațiilor provocate de COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova