Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

FOTO: De ziua lor, apicultorii organizează un târg în centrul Capitalei

Sputnik

CHIȘINĂU, 19 aug - Sputnik. În aceste zile, la Chișinău are loc un târg unde cei mai mari apicultori din țară s-au adunat pentru a-și vinde atât mierea, cât și celelalte produse apicole.

Târg dulce în Capitală: Cât costă mierea și cu ce noutăți au venit apicultorii

La târg, prețul unui kilogram de miere variază între 70 și 150 de lei. Albinarii se plâng că anul acesta nu au practic deloc miere de salcâm, iar cealaltă este cu 30 la sută mai puțină față de anul trecut. 

''Ca anul acesta nici părinții, nici buneii nu au văzut așa an greu niciodată. Foarte puțină miere, anul acesta practic nu-i. Totuși, din ce am reușit să adunăm, am adus la târg miere de tei și flori. Sperăm să vină cât mai mulți cumpărători'', susține apicultorul Nicolae Jomiru.

Târgul se va încheia duminică, iar oamenii sunt așteptați atât în Scuarul Catedralei, cât și în cel al Teatrul de Operă și Balet.

Potrivit Asociației Naționale a Apicultorilor, în țara noastră sunt peste 7 500 de apicultori înregistrați oficial.

Anterior Sputnik a relatat că din cauza condițiilor meteorologice neprielnice, crescătorii de albine se confruntă cu cea mai dificilă situație din ultimii 30 de ani. Printre motive sunt: seceta, apoi înghețurile și temperaturile scăzute în luna mai, nespecifice pentru această perioadă a anului.

Lingura de fiere: De ce UE refuză mierea moldovenească - Video

Apicultorul Constantin Stegărescu din Călărași a declarat că recolta din anul acesta va acoperi doar necesitățile familiei lui. Pentru ca albinele să supraviețuiască, va fi nevoie de alimentarea lor cu sirop de zahăr.

Președintele Asociației Apicultorilor din Moldova, Ion Maxim, a confirmat că acest an a fost unul dezastruos pentru această sferă.

O altă problemă actuală este decesul în masă a albinelor în întreaga lume. Doar în anul 2015, pe teritoriul SUA au pierit aproximativ 40 la sută din coloniile de albine, iar în Europa populația acestora s-a redus cu aproximativ 12 la sută.

Moldova a rămas fără miere: cel mai prost an pentru apicultori

Unul din motivele de bază a acestui fenomen este utilizarea chimicalelor toxice și a pesticidelor împotriva insectelor dăunătoare. De asemenea, albinele nu au imunitate la bolile și paraziții periculoși, apăruți din cauza încălzirii globale.

Dacă ritmurile mortalității albinelor se vor menține (peste 20 la sută anual) atunci aceste insecte ar putea dispărea cu desăvârșire în 2035. Acest lucru poate provoca o foamete în întreaga lume pentru că vor dispărea plantele polenizate de albine. În consecință, urmând lanțul vor dispărea și animalele ierbivore.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

1 / 14
Apicultorii organizează un târg în Capitală
2 / 14
Cumpărătorii au posibilitatea să guste mierea înainte de a cumpăra
3 / 14
Fiecare apicultori și-a decorat tarabele în cel mai deosebit mod
4 / 14
Apicultorii speră să-și vândă producția la târg
5 / 14
Apicultorii susțin că în acest an este mai puțină miere de salcâm
6 / 14
Vizitatorii pot cumpăra miere, polen, ceară, bucăți de fagure și tinctură de propolis
7 / 14
În ultimii ani, la târg putem găsi miere de levănțică sau hrișcă
8 / 14
Unele tarabe arată impresionant
9 / 14
Un kilogram de miere de tei costă până la 120 de lei
10 / 14
O bucată de fagure de miere se vinde cu 30 de lei
11 / 14
Unii apricultori au deja clienții fideli pe care i-au cucerit cu producție de calitate pe parcursul mai multor ani
12 / 14
Un târg este organizat la Teatrul de Operă și Balet ''Maria Bieșu''
13 / 14
Un alt târg are loc în scuarul Catedralei ''Nașterea Domnului''
14 / 14
Târgul a început în data de 18 august și se va încheia duminică, 23 august