Provocările Pentagonului în spatele aliaților din Europa de Est determină Rusia să le amintească Statelor Unite despre pozițiile lor vulnerabile pe planetă. Pe 12 august, pușcașii marini ai Flotei Ruse din Oceanul Pacific pentru prima dată în istorie au debarcat trupe de parașutiști de desant pe insulele Comandore (Marea Bering), aflate doar la 350 de kilometri de teritoriul SUA.
Cu o zi mai înainte, purtătoarele de rachetă strategice Tu-160 au fost redislocate din regiunea Saratov, pe aerodromul din Anadîr (Peninsula Ciukotsk), care se află la o distanță de 530 de kilometri de teritoriul Statelor Unite.
Subunitățile pușcașilor marini au fost parașutate pe un teritoriu necunoscut de pe insulele Comandore în cadrul exercițiilor tactice. Scopul debarcării trupelor constă în consolidarea capacității de apărare a unui obiectiv militar aflat pe una din insule și prevenirea unor atacuri din partea grupurilor de recunoaștere și diversiune ale unui inamic convențional.
Debarcarea, realizată prin sistemele de parașutare “Arbalet”, s-a desfășurat cu un echipament de luptă complet, cu armament standard și cu organizarea apărării în limite temporare stricte. La exerciții au participat peste 50 de militari, echipaje de avioane ale aviației marine și ale navelor de aprovizionare a flotei din Oceanul Pacific. Acțiunile militare reprezintă doar niște antrenamente, însă, totuși, sunt simbolice, amintind Pentagonului despre existența unor capabilități rusești semnificative de descurajare și reacție la amenințări.
Un semnal mai vădit, adresat “partenerilor” americani, îl reprezintă redislocarea în Anadîr din regiunea Saratov a două purtătoare de rachetă Tu-160 ale aviației ruse cu rază lungă de acțiune.
Zborul fără escală al „Lebedelor Albe” (de aproximativ 7000 de kilometri spre Est) a fost efectuat în cadrul exercițiilor de zbor tactice, cu participarea bombardierelor purtătoare de rachetă Tu-95MS, bombardierului supersonic cu rachete Tu-22M3 și tancherului petrolier de zbor Il-78.
După transferul tehnicii aeriene pe aerodromurile operative, echipajele au exersat utilizarea în luptă a mijloacelor aeriene de atac și alte sarcini conform destinației sub coordonarea comandantului aviației cu rază lungă de acțiune, general-locotenentul Serghei Kobîlaș. În ceea ce privește destinația purtătoarelor de rachete, totul e clar, e un component al forțelor strategice nucleare ale Rusiei.
Ce înseamnă comandorul „Ura!”
Desantul de parașutiști al pușcașilor marini ai Flotei Oceanului Pacific pe insulele Comandore din Oceanul Pacific (cu o populație de aproximativ 700 de persoane) a demonstrat odată în plus o pregătire militară înaltă și o capacitate a trupelor rusești de a acționa eficient la mii de kilometri de punctele de dislocare permanentă și o capacitate de a prelua rapid controlul asupra unor obiective militare în orice punct al Planetei.
Militarii ruși au fost primii în istoria lumii care pe 26 aprilie 2020 s-au parașutat în zona Polară de la o înălțime de 10 mii de metri și au acționat cu succes în arhipelagul Franz Josef. Parașutarea de la o altitudine mare asigură trupelor cu destinație specială invizibilitate și o eficiență înaltă a operațiunii la o distanță semnificativă de la obiectivul inamicului în orice regiune. Tot în orice regiune, inclusiv pe ghețarul în derivă în apropiere de Polul Nord (acolo militarii ruși s-au parașutat în aprilie 2014), cu atât mai mult când vorbim de o suprafață solidă a continentelor vecine.
În cele mai dificile condiții, noile sisteme de parașutare cu destinație specială “Arbalet-2” și altele permit militarilor să aterizeze sigur de la o înălțime de 400 – 4000 metri cu arme și un container de 50 de kilograme.
Parașuta fără angrenaj “Șturm” permite o aterizare de la o înălțime de 80 de metri. Doar tehnica blindată este în stare să se parașuteze cu sisteme de multicupole împreună cu un echipaj de la o înălțime de până la 1500 de metri. Orice parașută este doar un instrument de transportare a militarului și armelor pe câmpul de luptă.
Desantul aerian (pușcașii marini, trupele aeropurtate și alți specialiști) sunt destinați îndeplinirii unor sarcini operative și tactice în spatele liniilor inamice, în conflicte locale și războaie de proporții (de sine stătător sau în componența unor grupări). Doar un sistem de apărare antiaeriană foarte eficient ar fi capabil să împiedice debarcarea trupelor de desant, însă o lovitură de la o distanță mare cu mijloacele aeriene de atac ar elimina această problemă.
Într-o operațiune reală de luptă cineva trebuie să elibereze calea pentru trupele de asalt, să neutralizeze sistemele de rachetă, sistemele tactice de tip Lance, artileria și tehnica blindată a inamicului. Probabil, avioanele Tu-160 strategice, Tu-95MS și bombardierele supersonice cu rachetă Tu-22M3 au sosit deloc întâmplător pe țărmul Oceanului Pacific și au exersat sarcini cu destinație – cu o zi înainte de debarcarea trupelor pe insulele Comandore. Aici trebuie să subliniem: Rusia nu amenință pe nimeni cu război, însă nu își ascunde de nimeni capacitățile sale.
Avertizarea rece din Anadîr
Grupul de asalt al aviației cu rază lungă de acțiune, desfășurat pe 11 august pe țărmul Oceanului Pacific, are capacitatea de a lovi obiectivele inamicului, aflate la o distanță de până la 5500 de kilometri, fără a ieși din spațiul aerian al Rusiei.
Ipotetic, de la aerodromul Anadîr, rachetele cu o precizie înaltă pot ajunge până în statul american Montana și Dakota de Nord, unde se află silozurile cu rachetele balistice intercontinentale nucleare Minuteman III. Din spațiul aerian internațional de deasupra Oceanului Pacific apar noi oportunități.
Avionul strategic Tu-160M poate utiliza, spre exemplu, rachetele de croazieră H-101, testate în Siria, cu un component obișnuit sau nuclear, destinate distrugerii țintelor terestre sau maritime ale inamicului în zone geografice îndepărtate.
Lansatoarele multiple de rachete Tu-160M permit transportarea în compartimente până la 12 rachete de croazieră. Versiunea modificată a H-101 are o focoasă cu o putere de 400 de kilograme trotil. O rachetă H-102 specială va fi dotată cu o focoasă termonucleară (de la 250 de kilotone, până la o megatonă).
Bombardierul supersonic cu rachete Tu-22M3 cu geometria variabilă a aripei, ocupă o nișă între aviația strategică și cea operativo-tactică, lovește eficient țintele terestre și marine (asasinul portavioanelor) în condițiile contracarării sistemelor de apărare antiaerienă și armelor radioelectronice. Nu există niciun echivalent în toată lumea.
Nava aeriană atinge o viteză maximă de 2300 km pe oră, capacitatea de transportare a munițiilor este de până la 24 de tone. Este destinat transportării în raza acțiunii a rachetelor de croazieră H-101 și H-102. Poate purta H-32, rachetele hipersonice H-47M2 “Kinjal”.
Bombardierul Tu-22M3M are capacitatea de a distruge grupările de portavioane ale inamicului, fără a intra în raza de acțiune de 700 de kilometri a sistemelor de apărare antiaeriană.
Racheta antinavă hipersonică H-32, cu o rază de acțiune de 1000 de kilometri, zboară cu o viteză de 5 Mach, la o altitudine de până la 40 de kilometri și aplică o lovitură din stratosferă, fără a putea fi interceptată de mijloacele navale ale sistemului antirachetă “Aegis”.
Bombardierul strategic cu rachetă Tu-95MS, care nu are nevoie de prezentări speciale, este destinat, de asemenea, atacului cu rachete de croazieră a obiectivelor importante în linia din spatele inamicului (la o distanță de până la 5500 de kilometri) – ziua și noaptea, în orice condiții meteo. Aici ar trebui să menționăm că toate aceste avioane au fost supuse unei modernizări profunde, dispun la bord de arme avansate și reprezintă o forță de temut.
Aviația de cursă lungă a Forțelor Armate ale Rusiei are în componența de luptă peste 70 de bombardiere strategice Tu-160 și Tu-95, peste 40 de bombardiere cu raza lungă de acțiune Tu-22M3. Principala forță de atac a Forțelor Aerospațiale și o componentă a forțelor strategice nucleare, un mijloc al Comandantului Suprem al Forțelor Armate ale Rusiei – aviația cu raza lungă de acțiune este destinată pentru realizarea unor sarcini operative și strategice, nu zboară fără niciun motiv.
Nu-ți face de cap, America
Pentagonul și NATO sunt preocupate tot mai mult de o “descurajare” fără sens a Rusiei în Europa de Est, prin redislocarea trupelor americane din Germania în Polonia și România, prin manevre, zboruri provocatoare și aviație de recunoaștere în Marea Baltică și Marea Neagră, în apropierea frontierelor Rusiei.
Uitând de propria securitate (de parcă ar avea la dispoziție o planetă de rezervă), aliații și partenerii continuă neîncetat să exerseze “reglementarea în regiuni în criză” prin metode de blocare, înaintare a mijloacelor de apărare antiaerienă și desant, imitarea atacurilor cu rachetă asupra pozițiilor inamicului.
Pentagonul încearcă să-și sporească potențialul nuclear “mai uman” cu o putere mai mica. Dacă nu vor reuși să “descurajeze” Rusia (adică, să o supună intereselor americane), atunci vor fi nevoiți să o atace, e o direcție binecunoscută din anul 2015.
Realitățile actuale sunt de așa natură, încât Rusia nu poate fi izolată economic sau învinsă prin mijloace militare, tentativele îndelungate de a exercita presiuni au eșuat. Acest lucru îl recunoaște chiar și revista americană The American Conservative: “Există niște frontiere pe care Rusia le-a trasat în apropierea ei și SUA nu trebuie să încerce să le traverseze. Am văzut de două ori în ultimii 12 ani cât de oribilă poate deveni starea unor țări care au ajuns victimele competiției între SUA și Rusia. Guvernul nostru, în cazul Ucrainei și Georgiei, a înțeles că în realitate SUA nu sunt gata și nu doresc să protejeze aceste state”.
Rămâne să sperăm că Pentagonul va ajunge la concluzii similare, renunțând la metodele unor provocări grosolane în Marea Baltică, Marea Neagră, Marea Bering și Marea Ciukotsk, care pot avea urmări neplăcute pentru SUA.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova