Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

Rusia: Vaccinul împotriva coronavirusului a fost lansat în producție

Cererile pentru procurarea vaccinului rusesc au venit deja din peste 20 de țări, fiind cerute aproximativ un miliard de doze.
Sputnik

CHIȘINĂU, 15 aug – Sputnik. Ministerul Sănătății al Federației Ruse a anunțat lansarea în producție a vaccinului rusesc împotriva COVID-19.

Șeful statului, despre începutul noului an de studii și cazurile de COVID-19

Preparatul medicamentos a fost elaborat de specialiști de la Centrul național de cercetare pentru epidemiologie și microbiologie.

Președintele Vladimir Putin a anunțat pe 11 august că Rusia a devenit prima țară din lume care a înregistrat un preparat pentru profilaxia COVID-19. Vaccinul a fost denumit „Sputnik V”.

La crearea vaccinului a contribuit financiar și Fondul rusesc de investiții directe.

Șeful acestuia, Kirill Dmitriev, a declarat că până în prezent fondul a primit cereri pentru achiziționarea unui miliard de doze de vaccin, venite din peste 20 de țări ale lumii.

El a menționat că Rusia a convenit producerea vaccinului în cinci țări și  capacitățile disponibile permit producerea a 500 de milioane de doze pe an.

Rusia a devenit prima țară care a înregistrat un vaccin împotriva COVID-19

Conform informațiilor din Registrul de stat al medicamentelor din Rusia, medicamentul reprezintă o soluție pentru injectare intramusculară. Vaccinarea este planificată să fie efectuată în două etape: la început - cu componenta I, după trei săptămâni - cu componenta II.

Potrivit Ministerului rus al Sănătății, schema ce presupune injectarea în două etape permite formarea imunității pe un termen lung, de până la doi ani.

De asemenea, ministerul a anunțat publicarea datelor privind studiile preclinice și clinice ale medicamentului.

Ministrul Sănătății, Mihail Murașko, a declarat că criticile din străinătate la adresa vaccinului rusesc se datorează în mare măsură „datelor incomplete” și faptului că n toată lumea știe că „vaccinul a fost creat pe o platformă pe care au fost elaborate deja șase produse”.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova