Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Premieră: Activități desfășurate de Centrul Național Anticorupţie pe timp de pandemie

În premieră, Centrul Naţional Anticorupţie și PNUD Moldova au lansat un centru mobil de instruiri anticorupție. Detalii am aflat de la șeful direcției Educație Anticorupție din cadrul CNA, Ion Pruteanu.
Sputnik
Premieră: Activități desfășurate de Centrul Național Anticorupţie pe timp de pandemie

Un centru mobil de instruiri anticorupție, amenajat într-un microbuz reutilat, care dispune de echipamente electronice ce permit prezentări video și grafice, cu acces la Internet, precum și cu echipamente de comunicații, inclusiv imprimantă laser, boxe ș.a. a fost lansat în Republica Moldova. Mai mult, în interiorul microbuzului este amenajat un spațiu care permite audierea cetățenilor ce vor să discute cu un ofițer anticorupție sau să denunțe un act de corupție. 

Astfel, prima lecție de integritate cu utilizarea centrului mobil a avut loc pe 24 iulie, la Departamentul de înmatriculare a mijloacelor de transport și calificare a conducătorilor auto.

"Am avut o întrevedere cu inspectorii responsabili de primire a examenelor teoretice și practice și pentru candidații la obținerea permiselor auto. De asemenea, ofițerii anticorupție au utilizat mijloacele centrului mobil de instruire ca să vorbească despre statistica dosarelor penale intentate de CNA în perioada 2019-2020 pentru fraudarea permiselor auto, despre rigorile integrității, regimul cadourilor, modul de denunțare a infracțiunilor de corupție, influențelor necorespunzătoare. Prima activitate în acest sens a fost una destul de reușită", a declarat pentru Sputnik Ion Pruteanu.

Totodată, participanții au fost informați despre mecanismul avertizorilor de integritate, și în special, despre cum sunt protejați angajații sau foști angajați care denunță practici ilegale din entitățile în care activează sau au activat anterior.

Un bărbat a fost reținut după ce ar fi cerut 500 de euro pentru un permis de conducere

Angajații CNA au încurajat participanții să denunţe cazurile de corupţie şi i-au îndemnat să declare despre orice caz cunoscut de corupţie.

Centrul mobil face posibilă continuarea sesiunilor de informare anticorupție și pe timp de pandemie. Caravana mobilă anticorupție va ajunge în lunile următoare și în alte localități. Pe perioada restricțiilor, la toate întrunirile în aer liber vor participa până la 50 de persoane, cu respectarea distanței fizice și a tuturor restricțiilor necesare pentru protecția sănătății.

Centrul mobil de instruire anticorupție a fost achiziționat în cadrul proiectului "Lupta cu corupția prin consolidarea integrității în Republica Moldova", implementat de PNUD în parteneriat cu Centrul Naţional Anticorupţie, cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Norvegiei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova