Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Expert: În Constituția Moldovei se ascunde o adevărată bombă cu ceas

Politologul Boris Șapovalov a explicat în Studioul Radio Sputnik Moldova, ce crede el despre inițiativa președintelui Moldovei, Igor Dodon, privind amendarea Constituției.
Sputnik

Recent, șeful statului a propus eliminarea din Constituția Moldovei a unei clauze care ar putea duce la lichidarea statalității. Este vorba de "Articolul 142. Limitele revizuirii (1) Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, care pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale”.

Aurelian Lavric: Amendarea Constituției va contribui la eradicarea instabilității politice

Politologul Boris Șapovalov a declarat în Studioul Radio Sputnik Moldova că acest articol din Legea Fundamentală într-adevăr conține o cale posibilă de lichidare a Moldovei ca stat.

”Sunt de acord cu președintele. Acest articol ne duce la gândul că abolirea statului moldovean este posibilă, în ceea ce privește aderarea acestuia la un alt stat. În 1994, am pus în Constituție o bombă cu ceas împotriva statului, suveranității și independenței”, a declarat politologul.

Expertul se arată convins că, în cazul unei propagande eficace în rândul maselor, populația ar putea vota în viitor pentru lichidarea statalității.

"Disputele istorice privind limba și originea sunt lucruri artificiale care pun inconștient un mare semn de întrebare în rândul generației tinere. Avem nevoie într-adevăr de statul Republica Moldova? Deci să investim bani străini și peste 5 ani vom desființa Moldova printr-un referendum”, a explicat Șapovalov.

Reforma constituțională: Comisia de profil s-a întrunit în prima ședință la Președinție
În același timp, politologul este sigur că nu este necesar să se caute motivele repulsiei oamenilor față de stat și dispariția patriotismului în nivelul scăzut de trai, corupție și lipsă de perspective. În opinia sa, aceste probleme ar trebui rezolvate fără ca Moldova să dispară de pe harta politică a lumii.

"Dacă în vreo țară sau regiune există probleme de ordin economic și cu nivelul de trai, atunci nimeni nu rupe districtele și regiunile. Există granițe teritoriale clar delimitate și recunoscute, suntem un stat care face parte din ONU. Trebuie să rezolvăm problemele, în loc să rupem bucăți din stat sau chiar să-l îngropăm definitiv”, a remarcat interlocutorul.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova