În cadrul emisiunii "ATITUDINI", directorul unei companii de consultanță în domeniul achitării datoriilor debitorilor, Ion Bălănuță, a vorbit despre litigiile care apar între persoanele fizice și organizațiile de creditare nebancară.
În linii generale, specialistul vine cu recomandarea ca oamenii să apeleze la împrumuturi doar în cazuri excepționale. Persoanele care au nevoie de credite trebuie să atragă în primul rând atenția la ofertele băncilor comerciale, pentru că aici costurile și penalitățile de întârziere vor fi mult mai mici, întrucât activitatea lor este verificată de Banca Națională a Moldovei, iar abuzuri aproape că nu se înregistrează.
Totuși, dacă din anumite motive persoana nu reușește să ia un credit de la bancă, atunci aceasta poate fi nevoită să apeleze la serviciile unei companii de creditare nebancară.
În acest sens, Ion Bălănuță a remarcat câteva aspecte la care trebuie să atragă atenția potențialii debitori. Mai întâi de toate aceștia trebuie să analizeze toate ofertele companiilor de creditare nebancară și să o identifice pe cea mai avantajoasă. Conform legislației, persoanele fizice pot cere o informație precontractuală despre un anumit tip de credit și un model de contract.
"Conform legii persoana are la dispoziție 15 zile pentru a examina minuțios fiecare clauză din contract și a analiza alte oferte de pe piață. Dacă este de acord, pentru contractarea creditului ar trebui să fie atentă la costul total al creditului – dobânda anuală efectivă. Companiile separă elementele costului unui împrumut: dobândă, comision de acordare, comision de gestiune lunară și alte taxe aferente contractului de credit. Persoana nu trebuie să atragă atenția la faptul că compania oferă un contract de credit la dobândă de 10 procente pe an, ci trebuie să vadă dobânda anuală efectivă, pentru că diferența este destul de mare", a spus Ion Bălănuță.
De asemenea, specialistul a remarcat că potențialii debitori trebuie să atragă o atenție sporită la mărimea comisionului de acordare, de gestiune lunară, dobânda, penalitățile în caz de întârziere și metoda de închidere anticipată a creditului.
Conform datelor Comisiei Naționale a Pieței Financiare, în primul trimestru al anului curent erau înregistrate 169 de organizații de creditare nebancară, inclusiv de leasing, care au acordat împrumuturi în sumă de 9,7 de miliarde de lei - în creștere cu 2 miliarde față de perioada similară a anului trecut. Mărimea medie a unui împrumut nebancar a constituit 17.760 de lei.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova