În perioada 16-19 iulie curent, la Vitebsk, Belarus, s-a desfășurat cea de-a XXIX-a ediție al renumitului Festival - Concursul Internațional "Slaveanskii Bazar".
În cadrul emisiunii "INTERSECȚII", talentatul Vladimir Fotescu ne-a dezvăluit că este satisfăcut de prestația pe care a avut-o, iar participarea la un concurs de asemenea anvergură a fost una dintre cele mai importante experiențe din cariera muzicală.
"Senzația pe care o am acum este că sunt mândru de mine. Am avut parte de o experiență enormă, importantă pentru oricare artist. M-am simțit foarte bine, chiar dacă am avut emoții mari și un regim solicitant", a mărturisit interpretul.
Conform regulamentului concursului, concurenții din cele peste 21 de țări participante trebuie să interpreteze câte două piese: un hit internațional și o piesă a unui compozitor slavon.
Vladimir Fotescu a interpretat piesa "Путь к свету" din repertoriul binecunoscutului Raimond Pauls, semnată de Ilia Reznic și piesa lui Joe Cocker - Now That The Magic Has Gone. Interpretul moldovean a fost apreciat cu note înalte de membrii juriului din Rusia (Oleg Gazmanov), Belarusi, Danemarca și Kazahstan.
"În total, am acumulat 113 puncte. Pentru mine nu erau atât de importante notele, pe cât experiența de a fi acompaniat de o orchestră Live și, în general, de a cânta pe asemenea scenă. Pe viitor, voi tinde să ajung în calitate de artist invitat la acest festival", a remarcat Vladimir Fotescu.
De menționat că la categoria juniori țara noastră a fost reprezentată de către talentata Bogdana-Bianca Visterniceanu, căreia i-a revenit premiul III.
Marele Premiu al ediției curente i-a revenit belarusului Roman Boznev, reprezentanta Ucrainei, Elina Ivașcenco, a obținut Premiul I, iar letoniana Carolina Lânda – Premiul 2.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova