Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Virusul COVID-19 nu se retrage prea curând. Un număr mare de cazuri confirmate și astăzi

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a prezentat informații actualizate privind evoluția coronavirusului în Moldova.
Sputnik

CHIȘINĂU, 22 iul - Sputnik. Ministerul Sănătății anunță că pe parcursul acestei zile alte 367 cazuri de infectare cu COVID-19 au fost confirmate în Republica Moldova, dintre care 21 în regiunea transnistreană.

Primarul de Hâncești, Alexandru Botnari, a fost testat pozitiv cu COVID-19 - Detalii
Din numărul total de cazuri, cinci sunt de import: România - 2, Italia - 1, Federația Rusă - 1 și un caz este adus din Turcia. Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu coronavirus a ajuns la 23 521 de cazuri în Moldova.

Totodată, autoritățile anunță că pe parcursul acestei zile a decedat un bărbat de 74 de ani din raionul Șoldănești, care suferea de mai multe maladii. A murit în urma complicațiilor provocate de coronavirus și o femeie de 60 de ani din raionul Ialoveni. Pacienta avea de asemenea mai multe boli, inclusiv cancer și cardiopatie mixtă. Astfel, numărul celor care au decedat din cauza coronavirusului a ajuns la 753.

În total, astăzi au fost efectuate 1 829 de teste, dintre care primar – 1 333 şi repetat – 496. Din numărul total de cazuri, 19 sunt în rândul lucrătorilor medicali: medici - 7, asistenți medicali - 11, personal auxiliar - 1.

Până acum, 16 462 persoane s-au tratat de COVID-19.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova