Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Meciul Moldova – Kosovo din Liga Națiunilor: Unde se va juca partida

Primul meci al Naționalei Moldovei din Liga Națiunilor, din toamnă, contra selecționatei Kosovo, se va disputa în Italia, pe stadionul ”Ennio Tardini”, din Parma. Anunţul a fost făcut de vicepreşedintele Federaţiei Moldoveneşti de Fotbal (FMF), Dragoş Hâncu.
Sputnik
Meciul Moldova – Kosovo din Liga Națiunilor: Unde se va juca partida

Federația Moldovenească de Fotbal a luat această decizie întrucât Moldova și Kosovo nu au stabilite relații diplomatice. Respectiv, cele două meciuri dintre Moldova și Kosovo programate în toamna acestui an în cadrul Ligii Națiunilor urmează să se dispute pe teren neutru.

Meciul amical de fotbal Moldova-Rusia: Când va avea loc partida

"La moment avem situația în care Republica Moldova nu a recunoscut independența statului Kosovo, respectiv cetățenii kosovari care dețin pașapoarte eliberate de autoritățile Republicii Kosovo nu pot traversa frontiera țării noastre. Nici cetățenii moldoveni nu se pot deplasa în Kosovo. Astfel, suntem obligați să jucăm acest meci pe un teren neutru. Noi ne conformăm și trebuie să respectăm deciziile pe care statul le ia în raport cu alt stat în termenii dreptului internațional", a declarat pentru Sputnik vicepreședintele FMF.

De menționat că stadionul "Ennio Tardini" are o capacitate de peste 20 de mii de locuri, însă deocamdată nu se cunoaște dacă va fi permis accesul în tribune.

În prima ediție a Ligii Națiunilor, Echipa Națională de Fotbal a acumulat nouă puncte, clasându-se pe locul trei.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova