Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Procurorii au contestat decizia în cazul luptătorilor K1 învinuiți de uciderea unui tânăr

Procurorii au contestat astăzi sentința primei instanțe prin care unul dintre luptătorii K1 a fost achitat în totalitate, iar celălalt – achitat parțial și doar amendat pentru acte de huliganism.
Sputnik

CHIȘINĂU, 8 iul - Sputnik. În data de 26 iunie, magistrații de la Judecătoria Chișinău cu sediul Buiucani s-au pronunțat în dosarul luptătorilor de K1, învinuiți de uciderea unui tânăr în 2018. Astfel, unul dintre învinuiți a fost achitat în totalitate, iar celălalt s-a ales cu doar o amendă pentru un singur capăt de acuzare - huliganism. 

Au scăpat de închisoare: Decizia în cazul luptătorilor K1 învinuiți de uciderea unui tânăr

Procuratura municipiului Chișinău, oficiul Râșcani, a contestat astăzi sentința primei instanțe. Curtea de Apel Chișinău urmează să stabilească data și ora examinării apelului înaintat de procuror. Anterior, acuzatorii au cerut o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru cei doi luptători K1.

După pronunțarea decizii de către magistrații din prima instanță, președintele Igor Dodon a declarat că justiția poate fi inexplicabil de indulgentă cu persoanele care ucid și a anunțat că va cere reexaminarea dosarului.

Și, ministrul Justiției, Fadei Nagacevschi, a menționat că acțiunile judecătorilor care i-au scos basma curată pe luptătorii K1 vor fi investigate de organele disciplinare. Mai mult, ministrul a menționat că acest caz confirmă că domeniul justiției din Moldova este încă grav bolnav. 

Cazul a avut loc în luna mai 2018, în timpul unei altercații în parcarea unui centru comercial. Inculpații, împreună cu un complice, l-ar fi bătut crunt pe un tânăr. Acesta a murit după câteva zile pe patul de spital. Inculpații au fost cercetați în stare de libertate. Dosarul în privința complicelui la acest caz a fost disjuns într-o procedură sperată, acesta fiind anunțat în căutare.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova