CHIȘINĂU, 7 iul - Sputnik. Partidul Socialiștilor menționează că a luat act de hotărârea Curții Constituționale, care prevede că până în toamnă, când sunt preconizate alegerile prezidențiale, Parlamentul nu poate fi dizolvat și, respectiv, nu pot avea loc alegeri parlamentare anticipate, chiar dacă astăzi nu există o majoritate parlamentară care să susțină Guvernul Chicu.
„Ne-am adresat la CC să facă această claritate. Noi ne-am fi dorit să economisim banii cetățenilor și să fie organizate alegerile parlamentare anticipate în aceeași zi cu cele prezidențiale, la 1 noiembrie, dar ne conformăm hotărârii Înaltei Curți”, menționează formațiunea.
Socialiștii susțin că primul decret semnat de președinte după alegerile prezidențiale din toamnă trebuie să fie despre dizolvarea actualului Parlament și organizarea alegerilor anticipate.
„Acest Parlament s-a afundat în multiplele scandaluri de corupere a deputaților, astfel că el nu mai reprezintă votul cetățenilor dat anul trecut. Boicotarea ședințelor plenare de către Alianța Haosului Sandu-Candu-Plaha-Șor este un alt motiv de discreditare. În actuala situație, doar cetățenii sunt cei care trebuie să decidă cine să le reprezinte interesele în Parlament”, se menționează în declarația PSRM.
Mai devreme președintele a declarat că nu l-a surprins decizia de astăzi a magistraților Curții Constituționale. În comentariul pentru Sputnik, el a menționat că, dacă va fi nevoie, vor fi organizate alegeri anticipate cât mai curând posibil din punct de vedere legal.
„E o decizie previzibilă a Curții Constituționale. Rămânem la convingerea că actualul Parlament s-a compromis, e format din mulți deputați transfugi și oameni ai oligarhiei, prin urmare acest Parlament trebuie resetat și curățat de conservele oligarhice. Ne vom orienta după voia poporului și, dacă va trebui, vom organiza alegeri parlamentare anticipate cât mai repede este posibil din punct de vedere legal”, a declarat Igor Dodon în exclusivitate pentru Sputnik Moldova.
Curtea a mai decis că "alegerile parlamentare anticipate și alegerile prezidențiale nu pot avea loc în aceeași zi". Curtea Constituțională a decis astfel respingând o sesizare în partea privind procedura care trebuie respectată pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate și a alegerilor prezidențiale în aceeași zi.
O altă decizie a curții este că "dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui este interzisă în orice circumstanță".
Totodată, "dizolvarea Parlamentului în ultimele 6 luni ale mandatului președintelui țării, în cazul în care în această perioadă președintele demisionează și sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea parlamentului, este interzisă".
Mai mult, alegerile prezidenția și parlamentar nu pot avea loc de principiu concomitent. Iată cum a formulat Curtea această chestiune: "Desfășurarea alegerilor parlamentare și a alegerilor prezidențiale ordinare sau anticipate în această perioadă este interzisă".
Decizia Curții constituționale este irevocabilă.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova