Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice este una dintre cele mai vechi instituţii de învăţământ superior din Republic Moldova şi singura instituţie de stat în domeniul învăţământului artistic superior din țară. Astfel, AMTAP pregătește specialiști cu studii superioare pentru toate domeniile artei şi culturii: muzică, arta teatrală, coregrafe, multimedia, arte plastice şi decorative, design şi culturologiei ș.a.
Instituția de învățământ superior le propune viitorilor candidați la studii trei facultăți: Facultatea Artă Vocală Muzicală; Facultatea Artă Teatrală, Coregrafică și Multimedia; Facultatea Arte Plastice, Decorative și Design.
Într-un interviu acordat pentru Sputnik Moldova, rectorul AMTAP, Victoria Melnic, a precizat că în acest an instituția își dorește să găzduiască un număr impunător de studenți. Însă persistă teama că efectele pandemiei ar putea influența dorința tinerilor de a-și continua studiile în domeniul artei și culturii.
"În urma crizei, oamenii de artă au avut de suferit foarte mult, iar tinerii care doresc să activeze în domeniu ar putea fi speriați de acest lucru. Sperăm că este o situație temporară și vom găsi ieșire din situație pentru reluarea activităților culturale. Trebuie să găsim soluții urgente cum ar fi reducerea numărului de spectatori, schimbarea locațiilor pentru organizarea unor evenimente", a menționat Victoria Melnic.
Precizăm că în acest an procesul de admitere la AMTAP va avea loc în perioada 27 iulie - 4 august, iar dosarele de concurs la prima etapă pot fi depuse în regim online.
Agenția Internațională de Presă și Radio Sputnik Moldova a lansat recent noul proiect instructiv-informativ "Admiterea 2020". În cadrul acestui proiect ne propunem să informăm elevii absolvenți despre regulile de admitere, ofertele educaționale, programele de studii și posibilitățile unice pe care le oferă universitățile din Republica Moldova.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova