Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Atunci când statul se gândește la contribuabili. Experiența unei moldovence din Franța

Experiența unei moldovence stabilită în Franța. De ce copilul ei a fost inclus în lista prioritară la grădiniță în perioada pandemiei, chiar dacă ea și soțul nu fac parte din categoria angajaților care luptă în prima linie cu COVID-19.
Sputnik
Atunci când statul se gândește la contribuabili. Experiența unei moldovence din Franța

Elena Lungu este o moldoveancă care, acum trei ani, împreună cu soțul și copilul de doar un anișor, a pus lacăt la apartamentul din Chișinău și s-a mutat în Franța pentru o viață mai bună. La trei ani de la luarea acestei decizii, moldoveanca noastră spune că nu regretă că a făcut acest pas, iar dacă s-ar întoarce timpul înapoi, ar merge exact pe aceeași cale.

Astăzi, când majoritatea statelor lumii se confruntă cu virusul COVID-19, Elena spune că îi mulțumește lui Dumnezeu pentru faptul că a prins această pandemie în Franța și nu în Moldova. Și asta deoarece în perioada carantinei, atât ea cât și soțul ei, au primit suport financiar de la stat deoarece nu au putut să-și desfășoare activitatea.

Ce condiții ar putea fi impuse managerilor grădinițelor, odată cu redeschiderea acestora

Moldoveanca spune că a rămas uimită de decizia autorităților franceze de a-i introduce copilul pe lista prioritară a copiilor ce au revenit la grădiniță, alături de picii medicilor, pompierilor, șoferilor de transport public și angajaților poștei. Și asta în condițiile în care nici ea și nici soțul ei nu au job-urile care le-ar fi oferit acest privilegiu.

„În Franța, carantina a fost scoasă pe 11 mai. Grădinița pe care o frecventează Mihai (n.r. feciorul de patru ani) și-a redeschis ușile pe 14 mai, adică la trei zile de la ridicarea carantinei, doar că nu pentru toți copiii. A fost făcută o listă prioritară”, a ne-a mărturisit Elena Lungu, moldoveancă stabilită în Franța, a cărui copil frecventează o grădiniță de stat din Paris.

Pentru a fi evitate cazurile de contaminare cu COVID-19, în prima etapă au fost acceptate grupe formate din maxim cinci copii, iar prioritate au avut micuții a căror părinți muncesc în prima linie, adică în sistemul medical, educație, transport și poștă.

„În grupa lui Mihai, care este formată din 29 de copii, au revenit doar cinci copiii. Aici s-a dat prioritate copiilor ai căror părinți sunt medici sau asistenți medicali, lucrează la poștă, în educație sau în transport. La fel, prioritate au avut  și copiii a căror situație este mai fragilă”, spune Elena Lungu.

La fel, autoritățile franceze au avut grijă și de copiii imigranților care au probleme de exprimare în limba franceză.

Mii de părinți le cer autorităților să redeschidă grădinițele: Argumentele acestora

„Mihai frecventează grădinița chiar dacă noi nu muncim în domeniile menționate mai sus, deoarece el mai are careva dificultăți de exprimare în limba franceză. Având în vedere că socializarea și comunicarea este foarte importantă pentru această vârstă, el a fost inclus în lista prioritară”, adaugă Elena Lungu.  

Întrebată dacă nu îi este frică de o eventuală contaminare a copilului la grădiniță, Elena a răspuns scurt:

„Mă întrebați de riscuri? Da, ele sunt, și ca părinte ești obligat să cântărești cu atenție toate riscurile în aceasta situație, dar cred că riscuri sunt și pentru acei copii ai căror părinți fac naveta cu transportul public pentru a ajunge la muncă, riscuri sunt și pentru acei copii care rămân singuri acasă fără a fi supravegheați de maturi”, conchide aceasta.

Elena Lungu este contabilă la o companie de construcții din Franța, iar soțul ei muncește în calitate de inginer constructor la aceeași companie. Precizăm că la o lună de la ridicarea stării de urgență în Moldova, grădinițele din țara noastră rămân închise, iar deocamdată nu se cunoaște când acestea își vor relua activitatea.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova