Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Parlamentul a votat noi măsuri de susținere a antreprenorilor: Iată care sunt acestea

Parlamentul a votat în două lecuturi noi măsuri de susținere a antreprenorilor în contextul crizei pandemice. Inițiativa a fost elaborată de Guvern.
Sputnik

CHIȘINĂU, 18 iun - Sputnik. Ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța, a prezentat în plenul Parlamentului proiectul de lege privind măsurile de susținere a antreprenorilor în contextul pandemiei provocate de COVID-19.

Tineri antreprenori din Moldova au luat credite cu dobânzi reduse: Și tu ai o șansă
Inițiativa prevede că de acum încolo și persoanele care au contractat credite de la organizațiile comerciale nebancare vor putea participa la programul de stat de subvenționare a dobânzilor. Mai mult, se majorează valoarea creditului pentru care va fi subvenționată dobânda.

”Se mai propune revizuirea condițiilor aplicate programului de rambursare a taxei pe valoare adaugată, în vederea simlificării și creșterii accesibilității la program, adică excluderea acelei limitări a unui singur fond de distribuire a fondului muncii echivalent cu luna februarie 2020. Acordarea posibilității de a depune cererea de subvenționare pentru fiecare lună separat, dar și cumulativ pentru 2 sau mai multe luni. La fel, se propune împuternicirea fiscului cu drept de control asupra corectitudinii mărimii subențiilor acordate”, a declarat ministrul Finanțelor, Sergiu Pușcuța. 

Ministrul Finanțelor a menționat că proiectul a fost discutat cu asociațiile de business din țară și reflectă toate condițiile care pot fi oferite în această perioadă antreprenorilor. 

Video: Criza economică se preschimbă în sărăcie lucie – Priviți ce se întâmplă în piață
”PPDA va susține acest proiect. Să ne spuneți câte companii deja au primt subvenții ”, a întrebat deputatul PPDA Alexandru Slusari.

”La ziua de ieri, la fisc au fost înregistrate deja 251 de decizii pentru acordarea subvențiilor la acei agenți economici care pretind subenționarea impozitelor aferente plăților salariale. Suma totală aprobată este de peste 7 milioane de lei. Ce ține de subvenționearea dobânzilor, amintesc că acest program se aplică pentru creditele noi, contractate după 1 mai, respectiv plata dobânzilor pentru prima perioadă încă nu a survenit termenul de plată pentru dobânzi, dar până acum au fost acceptate 4 cereri de subvenționare a dobânzilor”, a precizat Sergiu Pușcuța. 

Proiectul de lege a fost votat în două lecturi cu 74 de voturi.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova