Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ce segment din turismul autohton ar putea profita de pe urma crizei pandemice

Expertul economic Veaceslav Ioniță este de părere că domeniul agroturistic din Moldova poate să profite de oportunitățile create de criza economică, pentru a atrage turiști , iar statul ar putea să-i ajute în acest sens pe antreprenorii din acest domeniu.
Sputnik
Ce segment din turismul autohton ar putea profita de pe urma crizei pandemice

Veaceslav Ioniță spune că anul acesta ar putea fi unul crucial pentru turismul rural din Moldova: în plină criză, să fie relansat acest segment.

„În anul 2006, la noi în țară s-au odihnit doar 300 de oameni în pensiunile noastre agroturistice, acum am ajuns la peste 20 de mii, cu siguranță cu un mic efort putem să dublăm acest volum, deoarece pensiunile noastre sunt încărcate în mediu la 20%, ceea ce este foarte puțin. Practic, din cinci locuri, doar unul este folisit”, a precizat expertul.

El mai spune că în Moldova că turiștii străini nu prea vin, iar ai noștri pleacă masiv peste hotare.

Lacul cu nuferi din Bardar, un loc de poveste

„Noi avem, acum, pensiuni în toată țara și am ajuns la 22 de mii de persoane care ne vizitează. Cred că din toată criza aceasta, cel puțin, pensiunile noastre agroturistice anul acesta vor fi compensate cu clienți. Din ce cauză spun acest lucru? Pentru că cetățenii noștri care planificau să plece peste hotare la odihnă se vor decide anul acesta să se odihnească în Moldova”, a mai spus Ioniță.

Expertul consideră că statul ar putea contribui la susținerea turismului rural prin identificarea unor programe de promovare privind odihna în Moldova.

Destinații turistice din Moldova pe care le puteți vizita vara aceasta
„Aș dori ca statul să încurajeze astfel de odihnă, s-a redus TVA-ul în domeniul dat cu 5%. Ar putea fi identificat și un program de promovare împreună cu statul, spoturi publicitatre, privind odihna în Moldova. În opinia mea, anul acesta ar fi crucial ca în plină criză să pornim turismul autohton. Cred că cea mai mare oportunitate în contextul acestei crize o au hotelurile noastre din zonele rurale, care în acest an s-ar putea bucura de clienți, iar statul ar putea să-i ajute în acest sens”,  a precizat Veaceslav Ioniță.

Moldova ocupă unul din ultimele locuri din lume, poziția 171 din cele 185 de state analizate de Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor. De exemplu, Armenia sau Georgia, țări comparabile cu Moldova ca mărime și populație, obțin din turism venituri directe de 6 ori mai mari, iar România - de peste 30 de ori.