Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

De ce crește numărul cazurilor de infectare cu COVID-19: Explicația șefului ANSP

Numărul cazurilor de infectare cu noul coronavirus, dar și a deceselor provocate de COVID-19 crește de la o zi la alta. Care este motivul.
Sputnik

CHIȘINĂU, 12 iun - Sputnik. Incidența la un milion de cetățeni, la 10727 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, este de 3086 de cazuri pentru Republica Moldova. Este un indicator înalt, dar nici pe departe cel mai înalt din lume sau regiune, cum afirmă marea majoritate a cetățenilor. Precizarea a fost făcută de șeful Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, Nicolae Furtună, în cadrul tradiționalei conferințe de presă organizată în fiecare zi de vineri. 

„Eu propun să nu ne comparăm cu alte țări, dar să întreprindem toate măsurile de precauție și protecție ca să nu atingem cei mai înalți indicatori”, a menționat Furtună. 

Ce ține de indicatorul mortalității, raportat la un milion de populație, șeful ANSP spune că Republica Moldova a înregistrat 107 cazuri de deces.

Polițiști, carabinieri și salvatori pe străzi și în parcuri: Vezi motivul

„Iată acesta este un indicator foarte sensibil, rata de fatalitate, care este de 3,5%. Este un indicator care se schimbă de la o zi la alta, dar mai ales de la o săptămână la alta”, a mai spus Nicolae Furtună.   

Potrivit șefului ANSP, mai multe state europene au înregistrat o stagnare a numărului de îmbolnăviri, cu o creștere ulterioară. Iar această creștere este din cauza neînțelegerii de către oameni a ceea ce înseamnă măsuri de relaxare. 

„Relaxarea presupune acomodarea în ”concubinaj” cu COVID-19, lucru pe care l-am ignorat și neglijat”, a declarat șeful ANSP. 

Furtună a dat exemplul Armeniei care înregistrează zilnic peste 600 de cazuri noi de infectare cu COVID-19, anume pe fundalul de relaxare. 

El mai spune că peste 60% din cazuri sunt înregistrate în șase teritorii administrative. Pe primul loc la numărul de infectați este Chișinăul. În ultimele șapte zile, au fost înregistrate rate de creștere semnificativă a cazurilor în teritoriile administrative unde anterior numărul era mic. 

Pompierii informează cetățenii despre pericolul COVID-19

„Cea mai mare rată de creștere a numărului de cazuri de infectare cu noul coronavirus este în raionul Taraclia. Aproape 40% în șapte zile. UTA Găgăuzia - peste 31%. Mai mult de 30% s-a constatat în raionul Drochia, în Anenii Noi peste 27%, iar la Briceni - peste 26%”, a mai spus Nicolae Furtună. 

În context, șeful Agenției Naționale de Sănătate Publică a reiterat apelul pentru cetățeni de a se conforma restricțiilor impuse de autorități și de a înțelege că relaxarea nu presupune ieșitul din case în cazul în care nu există necesități stringente. Să evite aflarea în locuri aglomerate și să poarte accesorii de protecție personală. 

Amintim, ieri a fost înregistrat cel mai mare număr de cazuri noi de infectare de la începutul pandemiei. 406 persoane doar într-o singură zi. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova