Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Peter Michalko, la întrevedere cu Ion Chicu: Ce subiecte au fost abordate

Prim-ministrul Republicii Moldova s-a întâlnit astăzi cu șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat în special pe situația economică a țării.
Sputnik

CHIȘINĂU, 5 iun – Sputnik. Situația economică în Republica Moldova și Uniunea Europeană, dar și evoluția situației epidemiologice au fost subiecte abordate de premierul Ion Chicu și șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Peter Michalko.

Ion Chicu s-a întâlnit cu ambasadorul Belarusului în Moldova: Despre ce au vorbit

Potrivit informațiilor difuzate presei de Executiv, Uniunea Europeană a transmis autorităților Republicii Moldova o listă de opt acțiuni pe termen scurt ca precondiție pentru reluarea dialogului politic în format deplin și debursarea tranșei a doua a Asistenței Macro-financiare.

„Pentru a impulsiona procesul de implementare a condiționalităților aferente asistenței macrofinanciare din partea UE, Guvernul a definitivat și aprobat în regim prioritar legea privind achizițiile în sectorul energetic, al apei, al transporturilor și al serviciilor poștale, precum și legea referitoare la constatarea încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului, cu modul de aplicare a sancțiunilor”, este menționat în comunicatul Guvernului.

Totodată, Peter Michalko a anunțat despre alocarea a cinci milioane de euro ca suport pentru Guvernul de la noi în procesul de implementare a Acordului de Asociere.

Dodon: Patru scenarii ce țin de activitatea Guvernului Chicu și a majorității parlamentare

De asemenea, cei doi oficiali au trecut în revistă și cele mai importante acțiuni privind realizarea angajamentelor Republicii Moldova din cadrul Acordului de Asociere RM-UE. Este vorba de elaborarea și aprobarea a 25 de acte normative menite să transpună legislația europeană. Dar și de progresul în crearea echipei comune de investigație Republica Moldova – Letonia pe dosarul fraudei bancare. A fost înregistrat un proiect de lege pentru abrogarea Programului Cetățenie prin investiții care acum e în proces de avizare. Sunt în proces de realizare acțiuni aferente Strategiei de reformă în sectorul justiției și reformei Consiliului Superior al Magistraturii.

O altă acțiune din cadrul Acordului de Asociere este aprobarea proiectului legii cu privire la organizațiile necomerciale, care urmează să fie dezbătut în ședința plenară.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova