Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum vor primi diplome elevii care absolvă în 2020 învățământul profesional tehnic

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Igor Șarov, a discutat astăzi cu directorii instituțiilor de învățământ profesional tehnic în cadrul unei ședințe care s-a desfășurat în regim online.
Sputnik

CHIȘINĂU, 25 mai - Sputnik. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării i-a propus Guvernului să anuleze examenele de calificare la finalizarea programelor de formare profesională tehnică, la fel cum se va întâmpla în cazul elevilor care absolvă învățământul general în 2020. 

Lecții online: Elevii au orar, primesc calificative, iar absențele sunt înregistrate

„Având în vedere specificul învățământului profesional tehnic, perioada martie-mai în mare măsură este dedicată desfășurării stagiilor de practică a elevilor din învățământul profesional tehnic. Anume în această perioadă elevii își dezvoltă abilitățile practice conform calificării. Dat fiind faptul că stagiile de practică s-au desfășurat în regim online, elevii nu au avut posibilitatea de a exersa practic în întreprinderi. De aceea, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a decis să propună Guvernului anularea examenelor de calificare la finalizarea programelor de formare profesională tehnică”, a declarat ministrul Igor Șarov.

Oficialul a precizat că eliberarea certificatelor de calificare și a diplomelor de studii profesionale se va realiza conform unei formule speciale, dacă Parlamentul va adopta hotărârea de anulare a examenelor. În prezent inițiativa se află în proces de avizare. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova