CHIȘINĂU, 13 mai – Sputnik. Guvernul a aprobat în ședința sa din 13 mai hotărârea "Cu privire la reztltatele încorporării in serviciul militar în octombrie 2019 - ianuarie 2020 și încorporarea în serviciul militar în aprilie - iulie 2020”.
Proiectul, prezentat de ministrul Apărării, Alexandru Pînzari, nu necesită cheltuieli suplimentare de la Bugetul de Stat.
Conform deciziei Guvernului, în aprilie - iulie 2020 vor fi încorporați pentru îndeplinirea serviciului militar în termen în Armata Naţională până la 1.210 de recruţi, iar în serviciul militar cu termen redus - până la 10 recruţi.
Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se va efectua pe etape, conform unui grafic elaborat de Ministerul Apărării.
În cadrul campaniei de înrolare anterioare, din octombrie 2019 - ianuarie 2020, au fost înrolați în Armată 1.227 de cetățeni, atât cât era prevăzut.
Precizăm că serviciul militar în termen în Armata Națională are o durată de 12 luni. Durata serviciului militar cu termen redus este de 3 luni, pentru acesta fiind înrolați absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova