Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Ion Ștefăniță, despre monumentele dedicate eroilor celui de-al Doilea Război Mondial

În contextul aniversării a 75 de ani de la Marea Victorie, directorul general al Agenției de Inspectare și Restaurare a Monumentelor, Ion Ștefăniță, a vorbit despre monumentele din țară dedicate victimelor celui de-al Doilea Război Mondial.
Sputnik
Ion Ștefăniță, despre monumentele dedicate eroilor celui de-al Doilea Război Mondial

În cadrul emisiunii Sputnik Matinal, Ion Ștefăniță a menționat că din cele peste 5.600 de monumente existente în ţară peste o mie sunt dedicate eroilor celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea pot fi găsite practic în fiecare localitate.

"Avem 1284 de obiective protejate care ne amintesc de o pagină tristă a istoriei- cel de-al Doilea Război Mondial. În perioada sovietică, monumentele dedicate eroilor Marelui Război erau chiar și în satele mici. Unele dintre ele au fost distruse, însă și până în ziua de astăzi astfel de monumente există practic în fiecare localitate", a declarat directorul AIRM.

De asemenea, Ion Ștefăniță s-a referit la unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din Capitală - complexul memorial "Eternitate". 

Pe media-fațada AIP Rossiya Segodnya va fi prezentată Parada Victoriei
În preajma zilei de 9 mai, aici sunt organizate diverse manifestaţii dedicate Zilei Victoriei asupra fascismului şi sunt depuse flori în memoria ostaşilor căzuţi pe câmpul de luptă. Memorialul a fost edificat în anul 1975 pe locul a trei cimitire vechi și se extinde pe o suprafaţă de aproximativ cinci hectare.

Ion Ștefăniță susține că atât cetățenii, cât și statul sunt obligați să ia măsuri responsabile privind restaurarea și conservarea patrimoniului. Potrivit lui, monumentele dedicate eroilor celui de-al Doilea Război Mondial îi învață pe oameni să nu repete greșelile trecutului și transmit un singur mesaj – să păstrăm pacea pe pământ.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova