Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Coronavirus în Moldova - Sinteza zilei de 29 aprilie

Republica Moldova este încă în perioadă de risc în contextul răspândirii noului tip de coronavirus. Potrivit autorităților, încă nu e cazul să ne „relaxăm”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 29 apr – Sputnik. În timp ce cetățenii așteaptă cu nerăbdare scoaterea restricțiilor impuse în perioada stării de urgență, autoritățile anunță că nu este exclus faptul să revenim la restricții mai dure în următoarea perioadă.

Dodon: Dacă nu vom respecta recomandările, vom reveni la restricții mai dure

Asta în cazul în care oamenii nu vor respecta cu strictețe regulile sanitaro-epidemiologice.

Cunoaștem că de luni, 27 aprilie, a fost permisă plimbarea prin parcuri, dar și activitatea unităților comerciale de toate tipurile cu excepția piețelor și centrelor comerciale.

Alte restricții ar putea fi adaptate sau chiar ridicate în cazul în care în următoarea perioadă, numărul de cazuri active de infectare nu va trece de 3000 de persoane.

Statisticile zilei de 29 aprilie

Astăzi, 29 aprilie, au fost înregistrate alte 133 cazuri noi de infecție cu noul coronavirus, după procesarea a 801 de probe, toate cazurile fiind cu transmitere locală.  Astfel, bilanțul persoanelor infectate cu noul coronavirus a ajuns la 3771 de cazuri. Din numărul total de infectări, 2548 de cazuri sunt active, restul 1223 de persoane au fost tratate și externate. Din numărul total de cazuri confirmate astăzi, 20 sunt în regiunea transnistreană. Astfel, numărul persoanelor infectate în stânga Nistrului crește la 431, de la începutul pandemiei.

Patru decese au fost înregistrate

Potrivit informațiilor prezentate de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, astăzi în cazul a patru persoane moartea a survenit ca urmare a infectării cu noul coronavirus.

Alte două decese provocate de COVID-19: Cine sunt victimele

În primul caz este vorba de un locuitor al Capitalei în vârstă de 82 de ani. Acesta a fost internat acum 12 zile la Spitalul Clinic Municipal nr.1. Medicii însă nu i-au putut salva viața, întrucât bărbatul suferea și de diabet zaharat de tip II, infarct miocardic, ICC III.

Tot astăzi a murit o femeie în vârstă de 79 ani din raionul Ocnița, care a fost internată la Spitalul Clinic Republican în data de 21 aprilie. Potrivit informațiilor, aceasta suferea de cancer în stadiul III-IV, dar și de hipertensiune arterială de gradul III.

Numărul cazurilor de deces ajunge la 111 după ce un bărbat și o femeie au pierdut lupta cu noul coronavirus. Decesul 110 este o femeie de 85 de ani, din Chișinău. Bătrâna a fost internată la data de 18 aprilie, în cadrul Spitalului Clinic Municipal nr. 1.

Lupta medicilor pentru a-i salva viața femeii a fost zădarnică, întrucât aceasta mai suferea de cardiopatie ischemică, infarct miocardic vechi, hipertensiune arterială, dar și diabet zaharat de gradul II.

Noi decese și astăzi: Încă două persoane au pierdut lupta cu COVID-19>>>

Cea de-a patra victimă a zile de 29 aprilie este un bărbat de 51 de ani, din Tiraspol. Comorbidități: cardiomiopatie de geneză toxică.

Viorica Dumbrăveanu: 26 de pacienți cu COVID-19 sunt în stare extrem de gravă

Îmbucurător este faptul că numărul persoanelor vindecate a crescut. De ieri, până în prima jumătate a zilei de astăzi 139 persoane au fost externate, astfel în total 1114 persoane au fost tratate.

Starea de sănătate a persoanelor infectate

Informațiile despre starea de sănătate a pacienților sunt prezentate zilnic după ședința Punctului Național Focal, care se desfășoară la începutul zilei. Astfel, din informațiile prezentate în această dimineață 218 persoane se aflau în stare gravă, dintre care 26 de pacienți infectați de coronavirus erau la respirație asistată, în stare extrem de gravă, 535 - stare de gravitate medie, restul în stare satisfăcătoare.

Despre deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale, care are loc în aceste momente, Sputnik Moldova vă va informa imediat după încheierea ședinței. 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova