Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Coronavirusul dă planurile peste cap: Mai multe proiecte din cinematografia rusă, stopate

Pandemia de coronavirus a influențat dramatic activitatea teatrelor, dar și procesul de producere a filmelor. Actorul și regizorul moldovean Igor Chistol a rămas blocat în capitala Rusiei, iar munca pe platourile de filmare a fost stopată.
Sputnik
Coronavirusul dă planurile peste cap: Mai multe proiecte din cinematografia rusă, stopate

Actorul de teatru și film Igor Chistol a cunoscut momente de adevărată glorie pe scenele teatrelor din Chișinău. Însă popularitatea lui a trecut demult hotarele Moldovei. Actorul a strălucit pe ecranele televiziunii din Rusia și continuă să joace în teatrele din Moscova, dar și să se filmeze în proiecte cinematografice.

Actori moldoveni - celebri în Rusia: Proiect de excepție creat de Denis Roșca

În prezent, actorul se află la Moscova, în izolare, iar din cauza pandemiei de coronavirus nu a reușit să revină în Moldova pentru a petrece sărbătorile pascale în sânul familiei.

"Am privit Slujba de Înviere online si am sărbătorit în liniște Învierea lui Iisus departe de familie. Așa s-au întâmplat lucrurile de această dată, însă mențin permanent legătura cu cei dragi de acasă cu ajutorul tehnologiilor", a mărturisit Igor Chistol.

Mai mult, din cauza pandemiei au fost stopate filmările pentru două producții cinematografice ruse în care este implicat actorul moldovean. Acestea urmau să apară în viitorul apropiat la două posturi de televiziune din Rusia.

"Filmările au fost stopate în această perioadă, însă cu siguranță vom continua procesul după ce lucrurile se vor limpezi", a remarcat actorul.

Igor Chistol a mai dezvăluit că în toamna acestui an urmează să apară un proiect cinematografic inedit, Казанова, iar acum actorul se ocupă de sonorizarea eroului principal din film.

"Este un proiect foarte interesant pentru mine. Chiar aștept să apară producția. Sunt curios și nerăbdător să văd ce a ieșit", a spus actorul.

Amintim că Igor Chistol s-a filmat în primului serial detectiv moldovenesc - "Anchetatorul Gorceakova". Serialul "Anchetatorul Gorceakova" este un proiect moldo-ruso-ucrainean în care rolurile principale au fost jucate de actorii populari din Rusia, Moldova și Ucraina. În acest serial, actorul moldovean Igor Chistol a jucat rolul șefului eroinei principale Anna Gorceakova. Producția s-a bucurat de mult succes și a obținut mai multe premii importante.

Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova